„Gaia”, instalația luminoasă ce imită planeta Pământ, a fost amplasată miercuri seara în Piața Unirii. Zeci de orădeni au fost impresionați de uriașa instalație și s-au oprit din drum pentru a o imortaliza.

Creația a fost adusă special de APTOR (Asociația pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune) pentru Oradea FestiFall, festivalul Toamna Orădeană rebranduit recent, ce va debuta, joi, în Piața Unirii, în Pasajul Vulturul Negru și pe pietonala Vasile Alecsandri.

”Gaia” a fost suspendată la intrarea în pasaj dinspre Piața Unirii, iar pe tot parcursul procedurii de urcare a globului, accesul sub pasaj a fost restricționat.

Orădenii au fost impresionați de spectaculosul „Pământ” și s-au oprit pentru a-și face selfie-uri și poze cu el.

Creația aparţine artistului britanic Luke Jerram şi nu a mai fost adusă până acum în România. Ea a mai fost expusă doar în locuri precum muzeul din Liverpool, unde oamenii stăteau la coadă pentru a o vedea, sau în centrul Hong Kong-ului, în China.

Opera creează senzaţia de overview effect, asemănătoare cu cea pe care o au astronauţii atunci când privesc Terra din spaţiu.

De asemenea, în Piața Unirii a fost adusă tot miercuri și cea de-a doua instalație luminoasă, creată de clujeanul Silviu Ciora - The Tunnel (foto). Ambele creații vor rămâne în Piața Unirii până duminică.