Consiliul Local va fi chemat să voteze, sâmbătă, în şedinţa festivă dedicată Zilei Oraşului pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare profesorului Dorel Tifor, care a predat limba şi literatura română la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu în perioada 1965-2009, adică timp de 44 de ani.

Lui Dorel Tifor îi va fi acordat acest titlu la propunerea primarului Ilie Bolojan, care şi-a anunţat intenţia pe 5 octombrie cu ocazia dezvelirii statuii lui Emanuil Gojdu în Parcul 1 Decembrie.

Şedinţa festivă a Consiliului Local va avea loc sâmbătă, de la ora 11, orădenii fiind invitaţi să participe.

"Titlul de cetăţean de onoare al municipiului Oradea urmează să-i fie acordat domnului Dorel Tifor ca o formă de respect pentru cariera sa de aproape cinci decenii la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, liceu reprezentativ al învăţământului bihorean şi naţional, care a intrat anul acesta în rândul liceelor centenare din România", se arată într-un comunicat transmis, joi, de Primăria Oradea.

Dorel Tifor a fost şi director al Colegiului Naţional Emanuil Gojdu între anii 2001-2007. Totodată, în perioada 2008-2012 a fost consilier local şi preşedinte al Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ tineret, activităţi sportive şi de agrement din cadrul Consiliului Local al Municipiului Oradea.

Fostul profesor va deveni cea de-a doua persoană căreia i se acordă titlul de cetăţean de onoare în timpul mandatelor primarului Ilie Bolojan. Primul a fost, în 2011, academicianul Marius Sala (1932 – 2018), care era pe atunci vicepreşedintele Academiei Române.