Un orădean din strada Aluminei 87 din cartierul Rogerius a fost amendat luni dimineaţă de Poliţia Locală, după ce a fost surprins în timp ce tranşa, ajutat de prieteni, un porc în spatele blocului.
Tranşat în Rogerius
Poliţiştii locali au fost alertaţi de mai mulţi vecini revoltaţi de imaginea măcelului derulat în plină zi în faţa garajelor de la demisolul blocului.
"Primul apel, pentru că am primit mai multe sesizări, a fost primit la ora 9 şi 2 minute. La ora 9 şi 15 o echipă de agenţi era deja la faţa locului, unde a surprins mai mulţi bărbaţi în timp ce tranşau un porc", a declarat BIHOREANULUI directorul Poliţiei Locale Oradea, Cristian Beltechi.
Potrivit directorului, proprietarul porcului a fost amendat cu 1.000 lei în baza Legii 61 din 1991, care sancţionează faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
"Au provocat indignarea vecinilor. Trăim la oraş, nu se poate să tai porcul în faţa blocului. Sincer, nici n-am mai primit astfel de reclamaţii până acum", a declarat Beltechi.
Cumpărat din Biharia
Situaţia este cu atât mai revoltătoare cu cât, potrivit inspectorilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor Bihor, orădeanul a cumpărat animalul pentru sacrificat din comuna Biharia, unde l-a și înjunghiat și ar fi putut să îl şi tranşeze, chiar dacă ar fi preparat ulterior carnea acasă.
"Am fost la faţa locului împreună cu Poliţia Locală şi am aflat că porcul provine dintr-o curte din Biharia. Trebuia să-l taie acolo în curte, nu să vadă toată lumea cum tranşează porcul în oraş sub geamurile vecinilor. De altfel, oamenii au înţeles că au greşit şi au şi băgat porcul tăiat în garaj", a explicat şeful DSVSA Bihor, Remus Moţoc.
Potrivit directorului, inspectorii veterinari au prelevat probe din carnea animalului pentru a vedea dacă nu a suferit de trichineloza. Rezultatele au ieşit negative, iar carnea poate fi consumată fără probleme.
Totuşi, orădeanul amendat poate considera că anul acesta a avut de Crăciun o scumpete de porc…