Organizatorii ediţiei de anul acesta a Nopţii Muzeelor au centralizat datele privind intrările în muzeele şi clădirile de patrimoniu  deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 19 şi 1, iar rezultatul arată că orădenii savurează în continuare acest eveniment.

În total au fost 40.100 de intrări în obiectivele din circuit, ceva mai multe decât anul trecut. S-a stabilit astfel un nou record de prezenţă la Noaptea Muzeelor din Oradea.

În top a rămas Muzeul Ţării Crişurilor. Sediul principal al complexului muzeal, situat pe str. Armatei Române nr. 1, a fost vizitat de circa 7.500 de curioşi, a transmis directorul Aurel Chiriac. La Muzeul Memorial Aurel Lazăr au fost 2.100 de intrări, iar la Muzeul Memorial Iosif Vulcan 1.200.

Şi Muzeul oraşului Oradea a adunat o mulţime de curioşi. Potrivit unui comunicat al MoO, a fost vizitat în total de 9.700 de persoane, din care 6.500 la Cetate, iar 3.200 la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (str. Primăriei). Numărul vizitatorilor a fost cuantificat cu ajutorul unor brăţări împărţite la intrare.

Şi Turnul Primăriei a avut vizitatori. Au urcat să admire priveliştea asupra oraşului 4.300 de persoane. La Sinagoga Sion s-au înregistrat 5.100 de intrări.

Pe la Muzeul Militar au trecut circa 3.500 de orădeni, iar pe la obiectivele Episcopiei Romano-Catolice (Catedrală, cripte, Muzeul Farmaciei) 3.100 de persoane. La Episcopia Greco-Catolică, unde a fost vernisată şi o expoziţie despre incendiul care aproape a distrus Palatul Episcopal, au fost în jur de 2.100 de curioşi, iar la expoziţia Episcopiei Ortodoxe 1.500.

"Sunt mulţumit de prezenţa de anul acesta, dar nu cifrele sunt neapărat importante, ci faptul că lumea se mişcă şi vrea să vadă. Din câte am auzit au fost comentarii admirative referitor la ceea ce s-a oferit la Noaptea Muzeelor. Unii oameni spuneau că în sfârşit cunosc ce valori patrimoniale are Oradea, că sunt ale românilor, maghiarilor sau evreilor. Se conştientizează că Oradea este un oraş multietnic care ştie să-şi respecte valorile", a declarat pentru BIHOREANUL Aurel Chiriac, directorul MŢC, instituţie care organizează Noaptea Muzeelor în Oradea.

Citeşte care a fost atmosfera, în articolul: 

Maraton la Noaptea Muzeelor. Expoziţii cu duiumul, mii de vizitatori (FOTO / VIDEO)