Printr-un comunicat de presă dat publicităţii luni, USR Bihor arată că "administraţia locală şi judeţeană din Oradea si Bihor nu par să sesizeze importanţa momentului şi necesitatea luării unor măsuri extraordinare pentru a limita efectele crizei pe care suntem pe cale sa o traversăm" şi, ca atare, cere măsuri ferme de prevenire a răspândirii infecţiilor cu coronavirus.

Măsuri lipsă

"Singurele eforturi, şi acelea însoţite de bâlbe şi disfunctionalităţi, sunt remarcate la nivelul Instituţiei Prefectului Bihor şi al serviciilor şi instituţiilor deconcentrate subordonate acesteia", arată USR, care consideră că măsurile ar trebui să abordeze două direcţii: "protejarea cetăţenilor prin restrângerea posibilităţilor de răspândire a virusului, respectiv protejarea mediului de afaceri prin initiaţive care să preîntâmpine şi să limiteze efectele unei potenţiale crize economice cauzate de epidemie".

Concret, USR Bihor solicită administraţiilor locale orădene şi bihorene: mărirea fluxului mijloacelor de transport în comun şi scurtarea intervalelor de aşteptare între curse, pentru a elimina aglomeraţia în mijloacele de transport în comun; dotarea locurilor de joacă pentru copii, a creşelor, grădiniţelor, şcolilor, dar şi a instituţiilor şi serviciilor ce presupun flux mare de public cu soluţii antimicrobiene; dezinfectarea periodică a mijloacelor de transport în comun; mărirea - fie şi temporară - a discounturilor oferite cetăţenilor pentru plăţile online, pentru a evita deplasarea acestora la ghişee; desfăşurarea unei campanii de informare a cetăţenilor la nivel local şi judeţean, prin intemediul mediului online dar şi al primăriilor şi al presei.

Separat, USR cere demararea urgentă a unei serii de consultări cu reprezentanţii agenţilor economici din Oradea şi Bihor, dar şi "măsuri privitoare la sectorul turismului şi serviciilor publice dedicate în special turiştilor (restaurante, cafenele, petrecerea timpului liber, spectacole etc), transportului în comun de călători judeţean care să vizeze modalităţile prin care, măcar temporar, aceştia să fie taxaţi la un nivel care să ia în considerare un sezon turistic ce se anunţă deja compromis".

Oameni care fac ceva...

Primul care a răspuns cererilor USR, la solicitarea BIHOREANULUI, a fost primarul Oradiei, Ilie Bolojan, care a lăsat să se înţeleagă că demersul este unul neserios şi politicianist, în vreme ce Primăria Oradea a făcut tot ceea ce ţinea de ea în problema coronavirusului, fără însă a face tapaj din asta. "Există oameni care fac ceva şi oameni care se află în treabă", a declarat Ilie Bolojan, în conferinţa de presă susţinută luni la Primărie.

"Eu cred că autorităţile publice trebuie să ia măsuri penru a proteja comunitatea în faţa unei pandemii, dar fără să transforme aceste acţiuni într-un spectacol, într-o acţiune panicardă, ca să ne aflăm în treabă. Noi în această perioadă, Primăria, am făcut ceea ce ţine de noi, poate chiar mai mult, dar fără să facem din asta un spectacol", a spus Ilie Bolojan. 

Apoi, edilul a dat câteva exemple: "Mijloacele de transport ale OTL se dezinfectrează, în mod special. Primăria Oradea îi susţine pe toţi cei aflaţi în carantină cu alimente, cu tot ce înseamnă această chestiune, fără să facem conferinţă de presă pe tema asta. Ne mobilizăm să avem spaţii în spitale de rezervă dacă numărul de cazuri ar creşte în Bihor într-o formă care să ocupe toate paturile. Facem aceste chestiuni. La plata online a impozitelor şi taxelor este un discount dublu faţă ce cele plătite la ghişeu, deci cred că este o stimulare destul de mare". 

"Pot să pun şi nişte bannere: noi muncim pe aici!", a spus, sarcastic, Bolojan. 

Pregătiri în spitale

El a adăugat, totuşi, că problema coronavirusului este importantă şi serioasă. "Fac un apel către orădeni şi către cei care tranzitează Oradea să trateze cu seriozitate măsurile care trebuie adoptate în astfel de situaţii", a spus primarul, enumerând, între altele, spălarea pe mâini, păstrarea unei distanţe rezonabile între persoane, evitarea deplasărilor în Italia. 

Edilul a mai spus că s-au făcut achiziţii importante pentru spitalele oraşului şi s-au făcut rezerve de paturi. De asemenea, a precizat că la frontieră se face permanenţa cu medici de la spitalele din Oradea.

Primarul a spus că, într-adevăr, judeţul Bihor este un "judeţ expus" dată fiind intrarea în ţară pe la frontiera Borş, așadar a făcut un apel către cei care vin în Oradea din zone afectate să respecte perioada de autoizolare.

El a adăugat că "dacă lucrurile scapă de sub control, nu avem capacitatea de a gestiona fenomenul, dacă se va depăşi o anumită amplitudine nu va fi foarte uşor, nici pentru noi, nici pentru cetăţeni".