Mămicile care vor ca micuţii lor să descopere jocuri amuzante şi, în acelaşi timp, să-şi dezvolte atenţia, memoria şi limbajul îi pot înscrie la atelierele pe care editura Jucării Vorbăreţe le organizează periodic în Oradea.

Conceptul Jucării Vorbăreţe, lansat în Oradea de Laura Hărdălău - specialistă în logopedie şi psihopedagogie -, a ajuns cunoscut în toată ţara datorită unei serii de materiale educative precum "Cutiuţa cu emoţii jucăuşe",  "45 de jocuri pentru dezvoltarea vorbirii" şi "Ursuleţul şi emoţiile lui".

Atelierele periodice îmbină joacă şi învăţarea, astfel încât micii participanţi să nu se plictisească şi să poată acumula uşor cunoştinţe şi deprinderi.

În funcţie de tema atelierului, copiii învaţă să-şi exprime emoţiile, să aibă încredere în ei, să fie mai sociabili şi să memoreze mai bine, etc. De asemenea, la Jucării Vorbăreţe se ţin şi ateliere de logopedie, unde micii "cursanţi" învaţă să pronunţe corect sunetele şi implicit să îşi dezvolte vorbirea. "E atât de important să-l expui pe copil din primii ani de viaţă la o vorbire corectă, căci el va imita şi va rosti ceea ce vede şi aude", spun organizatorii.

La cursuri se folosesc şi mai multe materiale şi cărţi realizate de specialiştii în educaţie timpurie de la Jucării Vorbăreţe.

Următorul atelier este programat pe 18 aprilie de la ora 18, la magazinul Jucării Vorbăreţe şi va conţine soluţii de joacă pentru dezvoltarea memoriei şi a atenţiei celor mici. Acesta va fi susţinut de Laura Hărdălău şi de Loredana Bejan, psiholog şi logoped. Cum numărul de participanţi este limitat, toate locurile disponibile au fost deja rezervate.

Jucării Vorbăreţe va continua, însă, să organizeze ateliere în lunile următoare. Atelierele vor fi anunţate pe pagina de Facebook Jucării Vorbăreţe, acolo unde se vor putea face rezervările locurilor şi va fi specificată şi taxa de participare.

Citeşte şi: Jucăriile cu poveşti: O orădeancă a devenit populară în toată ţara fiindcă îi învaţă pe copii să pronunţe corect prin jocuri inedite