Universitatea din Oradea deschide, joi, 5 iulie, sesiunea de admitere pentru anul universitar 2018-2019, fiind scoase la concurs 5.660 de locuri la cele 102 programe de studii de licenţă şi 3.066 de locuri la cele 68 programe de master. În total, sunt 8.726 de locuri disponibile.

Dintre locurile la programele de licenţă, 1.700 sunt bugetate. La master, numărul acestora este de 800.

"Calendarul admiterii începe în data de 5 iulie şi durează până în data de 1 august, cuprinzând înscrierea la examenul de admitere la facultate, probele de concurs (unde este cazul), afişarea rezultatelor, contestaţiile, confirmarea şi redistribuirea locurilor disponibile", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Biroul de comunicare al Universităţii din Oradea.

La Universitatea orădeană sunt 15 facultăţi, care oferă o paletă largă de programe de studiu în domeniile fundamentale: matematică şi ştiinţele naturii, ştiinţe inginereşti, ştiinţe biologice şi ştiinţe biomedicale, ştiinte sociale, ştiinţe umaniste şi arte, ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, instituţia asigurând formarea completă a studenţilor (licenţă, master, doctorat şi studii postuniversitare).

Absolvenţii de liceu trebuie să ştie că fiecare facultate are propriul calendar de admitere, acesta fiind afişat pe site-ul facultăţii şi pe site-ul Universităţii din Oradea - www.uoradea.ro - la secţiunea Admitere 2018 (admitere.uoradea.ro).

Iniţial, Universitatea din Oradea a transmis cifre greşite în ceea ce priveşte locurile bugetate, arătând, într-un comunicat oficial, că acestea sunt în număr de 1616 la licenţă, respectiv 746 la master. Eroarea a fost îndreptată printr-un nou comunicat, trimis la câteva ore după primul.