După ce, aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, condus de inspectorul general Alin Novac Iuhas, a decis că din toamnă Colegiul Naţional Emanuil Gojdu va avea cu o clasă de-a V-a mai puţin, hotărârea i-a nemulţumit şi pe părinţii elevilor şcolii, nu doar pe profesori.

Într-o scrisoare deschisă adresată Inspectoratului Şcolar şi Ministerului Educaţiei şi transmisă BIHOREANULUI, părinţii se arată dezamăgiţi de conducerea IŞJ Bihor şi cer ca şcoala să reprimească clasa cu pricina. Aceeaşi doleanţă au prezentat şi profesorii şi directorul Colegiului, într-o petiţie transmisă IŞJ Bihor şi un memoriu către Ministerul Educaţiei.

"Ne exprimăm susţinerea pentru conducerea Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", în demersurile de obţinere a aprobărilor necesare pentru Planul de şcolarizare aferent anului 2018 – 2019, în forma în care a fost acesta promovat de către conducerea unităţii de învăţământ. (...) Propunerea a fost riguros fundamentată de către conducerea colegiului şi are la bază argumente obiective: disponibilitatea bazei materiale, existenţa unui corp profesoral bine pregătit şi solicitările din partea părinţilor", se arată în scrisoarea Asociaţiei de Părinţi Emanuil Gojdu.

Părinţii precizează că decizia IŞJ Bihor de a aproba doar două clase de-a V-a, nu trei, cum cerea şcoala, este "dezamăgitoare", ţinând cont că, aşa cum a arătat BIHOREANUL, la nivel de oraş, numărul de clase de-a V-a din toamnă va fi mai mare decât anul trecut.

"IŞJ Bihor ştie foarte bine că în timp ce alte unităţi şcolare îşi formează cu greu clasele, cu efective mici de elevi, Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" se confruntă cu un număr mare de cereri de înscriere pe care nu poate să le onoreze din cauza lipsei de locuri", se mai arată în scrisoare. Totodată, părinţii critică Inspectoratul Şcolar că "îşi arogă rolul de "cenzor" al accesului elevilor la procesul educaţional al colegiului".

În final, părinţii precizează că vor ca IŞJ Bihor să aprobe planul de şcolarizare aşa cum a fost propus de şcoală. "Demersul nostru vine în susţinerea solicitărilor conducerii colegiului, care corespunde prevederilor legale şi mai ales răspunde interesului suprem al elevului de a avea dreptul la o educaţie de elită", se arată în finalul scrisorii.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Uite clasa, nu e clasa! Şeful Inspectoratului Şcolar, Alin Novac Iuhas, a "furat" o clasă de-a V-a de la Colegiul Gojdu"