Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, va primi cea mai mare distincţie academică.

Senatul Universităţii din Petroşani a decis să-i ofere titlul de Doctor Honoris Causa. Potrivit ziarului online al studenţilor orădeni, Studentocraţia, hotărârea a fost luată pe 28 noiembrie.

Regulamentul Universităţii din Petroşani privind acordarea titlurilor onorifice prevede că pot deveni Doctor Honoris Causa în această instituţie personalităţile "care au marcat la nivel naţional şi mondial dezvoltarea domeniului în care activează, care au contribuit la dezvoltarea cunoaşterii, culturii şi civilizaţiei şi, în mod esenţial, la realizarea misiunii şi strategiei Universităţii din Petroşani, persoane de o integritate morală şi cu rezultate profesionale remarcabile".

Ceremonia de decernare a titlului a fost programată pentru data de 17 decembrie.

Liderii Universităţii din Petroşani, mai precis rectorul Radu Sorin şi preşedintele Senatului, Nicolae Pătrăşcoiu, sunt specialişti în inginerie mecanică, la fel ca rectorul orădean.

Constantin Bungău (53 de ani) şi-a obţinut doctoratul în inginerie mecanică, la Universitatea din Cluj Napoca, în 2001. De asemenea, rectorul a obţinut titlul de profesor universitat abilitat în 2014, tot la Cluj Napoca, în domeniul Inginerie şi Management. Bungău este rector al Universităţii din Oradea din 2012.