Universitatea din Oradea a scos la concurs 27 de posturi didactice, cele mai multe dintre ele, 15 la număr, la Facultatea de Medicină şi Farmacie.

Conform listei de posturi publicată în Monitorul Oficial, din cele 27 de posturi, două sunt pentru conferenţiari universitari (ambele la Facultatea de Arte), patru pentru lectori, şase pentru asistenţi universitari şi 15 pentru şefi de lucrări.

Pentru fiecare post în parte, Senatul Universităţii a aprobat, în şedinţa care a avut loc luni, comisiile de concurs.

Conform ghidului publicat pe site-ul Universităţii, doritorii pot să-şi depună dosarele de înscriere până cel târziu pe 9 ianuarie. Timp de două zile, dosarele vor fi verificate de o comisie din cadrul Departamentului pentru Asigurarea Calităţii al Universităţii, care va stabili, pentru fiecare candidat în parte, dacă îndeplineşte sau nu criteriile minimale.

Concursurile propriu zise vor avea loc între 25 şi 27 ianuarie, calendarul exact urmând a fi publicat pe site-ul Universităţi.