Prima probă a Bacalaureatului de toamnă, cea scrisă la limba şi literatura română, a fost o şansă ratată pentru şapte absolvenţi de liceu care susţineau examenul la centrul amenajat în Liceul Horvath Janos din Marghita.

Toţi cei şapte candidaţi au fost daţi afară din sala de examen după ce au fost prinşi că au intrat cu telefoane şi căşti. Ei nu vor mai putea să susţină Bacalaureatul timp de două sesiuni, adică cel mai devreme vor putea încerca în vara anului 2021.

Potrivit profesorului Claudiu Damian, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, din cei 647 de candidaţi înscrişi la această probă, s-au prezentat în săli 533, în timp ce 107 au absentat.

Bacalaureatul de toamnă continuă joi cu examenul scris la limba maternă, pe 23 august cu proba obligatorie a profilului şi pe 26 august cu cea la alegere. Notele vor fi afişate pe 3 septembrie.

În Bihor sunt amenajate şase centre de examen şi unul de evaluare, în care vor fi corectate lucrările candidaţilor dintr-un alt judeţ.