După mai bine de 8 ani de la cumplitul accident petrecut la un antrenament al FC Utrecht, care i-a schimbat radical viața ţintuindu-l într-un scaun cu rotile, fostul fotbalist orădean Mihai Neșu a lansat campania „Cred în minuni”.

Mihăiţă vrea ca în doi ani să deschidă primul complex de recuperare medicală caritabil din România, un „orășel al speranței” pentru sute de familii cu copii care trăiesc imobilizaţi, ca el, sau care suferă de diferite boli neurologice. Acolo, micuții vor face terapie în apă, cu animale şi cu plante, iar părinții se vor putea caza alături de ei în schimbul unor contribuţii reduse. 

Un vis mai vechi

Construirea unui astfel de centru nu e o idee nouă, ba dimpotrivă. „Am avut-o de foarte mult timp. Ne doream un loc al nostru, căci aici, unde facem terapiile de peste 4 ani, suntem chiriași”, spune fostul sportiv. Actualul sediu al Fundației Mihai Neșu, din Cantemir, are mai multe lipsuri. Asigură zilnic terapia pentru 70 de copii, însă doar 8 pot fi îngrijiţi în acelaşi timp, pentru că spațiul e mic şi, fiind amenajat la parterul unui bloc, nici vorbă de vreun bazin ori de animale pentru terapii neconvenţionale.

Iulia Băcăran, Fundaţia Mihai NeşuIulia Băcăran (foto), directorul Fundaţiei, a încheiat parteneriate cu un hotel și un centru de echitație din apropierea orașului pentru a le oferi copiilor hidroterapie și terapia cu animale. „Problema noastră cea mai mare este că centrul e acreditat pentru a asigura terapii doar pentru copiii până în 14 ani, după care îi pierdem, pentru că trebuie duși la școli profesionale, unde nu toţi profesorii se știu ocupa de ei. Noul complex le va asigura terapiile până la 18 ani, când vor putea fi chiar angajați”, explică Iulia.

Fundația a găsit un teren de 2 hectare în Cihei pe care speră să îl achiziționeze în cel mai scurt timp, din donaţii.

Îngrijiri complete

Aşa cum e dorit de Neşu, complexul de recuperare caritabil Sfântul Nectarie, unde vor putea fi îngrijiţi 300 de copii, va fi dotat cu săli de hidroterapie, echipamente pentru Therasuit Therapy (un costum de benzi elastice care ţine corpul pacientului într-o poziție cât mai apropiată de cea normală), kinetoterapie, psihopedagogie, logopedie, terapie horticolă și terapie cu animale.

Centrul va avea și săli de așteptare, locuri de joacă adaptate și o clădire pentru cazarea familiilor venite din alte zone. Un loc special va fi grădina senzorială cu plante aromatice, care îi va ajuta pe copii să se „conecteze” cu natura, locuri de relaxare din lemn și zone cu luciu de apă. „Sper că va fi cel mai modern din țară. Va fi un loc de recreere atât pentru copii, cât și pentru părinți, care la rândul lor au nevoie de o terapie pentru suflet”, explică Mihăiță.

Terapie cu animale

Transparent

În Cihei, îl completează Iulia Băcăran, tinerii nu vor beneficia doar de terapii, ci și de activități unde vor învăța să cultive plante şi să gătească. „Ne dorim ca după ce împlinesc 18 ani să îi și angajăm fie ca fermieri, îngrijitori de animale, sau chiar în bucătărie, la restaurantul pe care îl vom construi acolo”, explică directoarea Fundaţiei. Viitorul centru le va permite părinţilor copiilor cu afecţiuni neurologice trataţi la Cihei să stea alături de ei, achitând doar 30% din costurile de cazare, aşa cum se întâmplă şi acum la sediul din Cantemir.

Centrul va fi accesibil și bihorenilor care vor putea folosi piscina, să ia la lecții de echitație ori să ia masa la restaurant. „Locuitorii din zonă vor putea vedea cu ochii lor ce se întâmplă la centru și cum îi ajutăm pe copii, totul va fi transparent”, spune Iulia. „Sunt mult mai fericit acum decât înainte de accident, pentru că acum lupt pentru acești copii”, se bucură, de pe acum, Mihăiţă.

Poţi să ajuţi

Fostul fotbalist își doreşte ca în 2021 centrul de recuperare să fie deschis pentru prima serie de copii. Pentru ca visul să devină realitate, e nevoie însă de 3 milioane euro, iar ca să strângă această sumă, Fundaţia a inițiat o campanie de colectare prin SMS denumită „Cred în minuni”.

Orice român care locuiește în țară și dorește să ajute poate s-o facă trimițând un SMS la 8844 cu textul „CRED”, virând astfel 2 euro lunar. „Cine vrea să oprească virarea în fiecare lună poată să trimită la același număr textul «CRED STOP»”, explică Iulia. „Am inițiat campania pe 1 decembrie și de atunci am primit peste 9.000 de mesaje. Dacă reușim să strângem 180.000 de mesaje, în 10 luni vom strânge banii necesari”, socoteşte Mihai. În ce priveşte firmele, indiferent de mărimea lor, acestea pot contribui la crearea centrului donând 20% din impozitul pe profit, iar cei din străinătate pot face donaţii online, pe site-ul Fundației.

Ar fi frumos să reuşească, aşa încât, la fel ca Mihăiţă Neşu, cât mai mulţi copii să înveţe să se bucure de viaţă şi, de ce nu, chiar să se vindece...

Vezi cum va arăta Complexul Sfântul Nectarie:

Vezi cum arată actualul sediu: