Misterele cosmosului vor fi explicate pentru micuţii din Oradea la finalul acestei luni, când în oraş va ajunge, din nou, Planetariul Mobil al Asociaţiei Astronomice Pluto.

Într-o serie de spectacole interactive numite "A, B, C, D, Eclipsele", copiii şi părinţii lor pot afla cum apar aceste fenomene naturale şi le pot vedea formându-se într-un dom de mari dimensiuni.

Ştiinţă şi iluzie

De fiecare dată când a ajuns la Oradea, Planetariul Mobil Educaţional, singurul de acest fel din România, s-a bucurat de succes, copiii şi părinţii fiind deopotrivă curioşi să înţeleagă secretele universului.

În ultimii ani, Asociaţia Astronomică Pluto din Cluj-Napoca a adus în Oradea prezentări interactive despre constelaţiile şi legendele pe care străbunii le-au atribuit acestora, despre astronomul şi filosoful italian Galileo Galilei, precum şi despre Robotul Curiosity, trimis de NASA pe Marte.

În luna octombrie a anului trecut, membrii Asociaţiei Pluto au adunat sute de curioşi în Sala Florica Ungur (fosta ARLUS), unde era amenajat un Muzeu al Iluziilor, concept unic în România. Vizitatorii au putut vedea tot felul de iluzii optice, un tunel vortex, un pat de fachiri, ba chiar şi un instrument muzical - theremin - la care poţi cânta fără să-l atingi.

Fără superstiţii!

Între 22 şi 25 octombrie, Planetariul Mobil Educaţional ajunge din nou la Oradea, tot la Sala Florica Ungur (Piaţa Ferdinand nr. 4), cu o serie de prezentări atractive despre formarea eclipselor şi ciclul anotimpurilor.

Spectacolul ştiinţific "A, B, C, D, Eclipsele" vine să suplinească lipsa unei educaţii astronomice adecvate în şcoli şi să dărâme superstiţiile legate de fenomenele cosmice. "Încă mai există adulţi care au o fobie legată de eclipse, care se transmite şi la cei mici. E un lucru pe care vrem să îl eliminăm prin ştiinţă", spune Adrian Filpişan, iniţiatorul şi coordonatorul Planetariului Mobil Educaţional.

Educaţie în dom

Gazdele vor trata şi ciclul anotimpurilor, lucru care de multe ori dă bătăi de cap profesorilor, dar şi părinţilor, atunci când vor să le dea explicaţii coerente copiilor. "Adulţii au mari dificultăţi în a le explica celor mici de ce la noi, în emisfera nordică, este iarnă, iar în Australia, în emisfera sudică, este vară", spune Filpişan.

Reprezentaţiile vor include explicaţiile a doi povestitori care vor interacţiona cu publicul, proiecţii live şi prezentări de informaţii despre fenomenele cosmice care determină clima şi influenţează viaţa pe Pământ. Ca de obicei, spectacolele se vor ţine într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri şi înălţimea de 5 metri.

Poveşti şi proiecţii

Proiectul de educaţie astronomică este unic în România prin caracterul său interactiv. "Credem în importanţa învăţării prin poveste, prin interacţiune şi prin distracţie. Pentru un copil este infinit mai uşor şi mai plăcut să înveţe ce e o eclipsă de Soare văzând corpurile cereşti proiectate deasupra sa, pe bolta domului, însoţite de explicaţii, interactiv, decât privind o ilustraţie într-un manual şcolar", explică iniţiatorul proiectului.

La fel ca la precedentele vizite, spectacolele în Planetariul Mobil se vor desfăşura între orele 9 şi 18, din oră în oră. Durata unei proiecţii va fi de 50 de minute, iar preţul unui bilet 15 lei. Organizatorii precizează că la o proiecţie pot participa 60 de copii şi părinţi. Vârsta minimă pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoţitor adult.

Doritorii sunt chemaţi să-şi facă din timp rezervări la numărul de telefon 0758-365.699 sau pe adresa oradea@planetariumobil.ro. Aşa, călătoria printre astre le va fi asigurată...