Iarna se încheie cu distracţie! În perioada 16-18 februarie, adică de vineri până duminică, Primăria Nucet organizează o nouă ediţie a Serbărilor Zăpezii în staţiunea Vârtop din Apuseni.

După ce anul trecut petrecerea a fost animată de Daniela Gyorfi şi Lidia Buble, de data aceasta organizatorii au mizat pe vedete masculine, mai exact pe băieţii de la Maxim şi pe Alex Velea. În program au fost incluse, evident, concursuri de schi şi de snowboard, concerte de muzică populară, o coborâre cu torţe a salvamontiştilor şi tradiţionalul foc de artificii.

Seara tinerilor 

Ediţia 2018 a Serbărilor Zăpezii din Vârtop se va desfăşura, ca de obicei în ultimul deceniu, la pârtia Piatra Grăitoare, dotată cu telescaun şi nocturnă, organizatori fiind Primăria Nucet, Consiliul Judeţean Bihor şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Localnicilor şi turiştilor li s-au pregătit spectacole şi concursuri de sezon, astfel încât cele trei zile să fie cu adevărat de sărbătoare.

Seria evenimentelor va începe vineri, de la ora 17, cu DJ Snow. Pe scena de la baza pârtiei vor urca apoi, de la ora 19.20, tinere talente locale: Daria Oprea, care a concurat la Vocea României Junior şi la Next Star, Ina Rus, câştigătoare anul trecut la Mamaia Copiilor, precum şi nou înfiinţata formaţie 4 Ever Young. În prima seară, spectatorii vor fi invitaţi şi să participe la o serie de concursuri pe care organizatorii preferă să le păstreze, deocamdată, ca surprize.

Adi de la Akcent

A doua zi, sâmbătă, programul va fi dens. Încă de dimineaţă, de la ora 10, se vor face înscrieri pentru deja tradiţionalele competiţii de schi şi snowboard, plănuite să înceapă la prânz. Concursurile sunt organizate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret alături de profesioniştii de la Salvamont Salvaspeo. Cele destinate schiorilor sunt împărţite pe categorii de vârstă, iar cele pentru snowboarderi vor fi "open", pentru toată lumea. Pe lângă performeri, vor fi premiaţi atât cel mai mic, cât şi cel mai vârstnic concurent.

Seara, de la ora 19.10, după festivitatea de premiere, vor reîncepe concertele, cu cel al formaţiei Party Band, cu orădenii Mihai Baneş şi fiica acestuia, Jessica Baneş. Fata, care a concurat recent la Vocea României, va da de la ora 19.40 şi un recital ca solistă. La ora 20.10, pe scenă va urca Adrian Sîna (foto) fostul component al trupei Akcent. 

În aceeaşi seară, de la 21.15, spectatorii vor putea face cunoştinţă cu o altă tânără talentată din Bihor, Larisa Oneţ, finalistă în 2016 a concursului Next Star.

Party în minim doi!

De la ora 21.30 va începe "main event-ul" serii, concertul lui Alex Velea, unul dintre cei mai populari cântăreţi din ţară, care de-a lungul timpului a avut hituri precum "Minim doi", "Când noaptea vine", "Dragoste la prima vedere" şi "Defectul tău sunt eu". După concertul lui, spectatorii îşi vor îndrepta privirile spre pârtie, pentru un altfel de show, cu flăcări: tradiţionala coborâre pe pârtie a salvamontiştilor bihoreni, cu torţe în mâini. Seara se va încheia cu un foc de artificii programat să înceapă la ora 22.30.

Organizatorii au dedicat ultima zi a Serbărilor Zăpezii folclorului. De la ora 11, pe scena de la Vârtop va urca Ansamblul Zestrea Buduresii, calificat recent în semifinala concursului naţional Duelul Ansamblurilor găzduit de emisiunea PRO TV La Măruţă. Petrecăreţilor le vor mai cânta Octavian Blaga, "Şogoriţele" Lia Bereş şi Elena Şerb, apoi Sânziana Toader, Simona Brişcan, Vlăduţa Lupău şi, în fine, de la ora 14.15, Diana Selagea. Şi, cum sezonul de schi e aproape de final, nu e exclus ca interpretele să pregătească şi nişte piese de dor...