Să te apuci să râzi în grup şi fără motiv poate părea ciudat. Dar poate fi oare şi terapeutic?

Cum în viaţa de zi cu zi oamenii sunt mai mereu stresaţi şi crispaţi, Laughter Yoga le propune următoarea soluţie: să respire corect, să se relaxeze şi să râdă forţat, până când le vine să râdă în mod natural. În Oradea, "sportul" acesta este predat de Marcela Crăciun, consilier de dezvoltare personală, care spune că, în timpul sesiunilor, cursanţii redescoperă bucuria copilărească...

Râs pentru sănătate

medicul indian Madan KatariaConceptul de Laughter Yoga, adică yoga prin râs, a fost creat în 1995 de medicul indian Madan Kataria (foto), în colaborare cu soţia sa, Madhuri, instructor de yoga. În spital, bărbatul observase că pacienţii care sunt veseli se recuperează mai repede. De altfel, existau deja studii realizate în India şi Statele Unite care arătau că râsul reduce efectele stresului şi întăreşte sistemul imunitar.

Atraşi de idee, dr. Kataria şi soţia lui au dezvoltat mai multe exerciţii pentru râs şi respiraţie, pe care le-au reunit sub denumirea de Laughter Yoga. Astăzi, în lume există mii de centre în care se practică aceste exerciţii şi chiar un institut dedicat acestui concept.

Marcela Crăciun, singurul instructor Laughter Yoga din OradeaDeşi aşa ar putea părea, exerciţiile nu sunt bazate pe glume, farse sau clipuri amuzante, ci pe nişte tehnici speciale care produc acelaşi efecte. "Nu spunem bancuri, nu ne maimuţărim. Laughter Yoga nu se bazează pe procesele minţii, care analizează totul, ci pe mişcări fizice care declanşează procese psihice", explică Marcela Crăciun (foto), singurul instructor Laughter Yoga din Oradea şi printre puţinii din ţară.

Respiraţie ca-n yoga

Absolventă de Pedagogie Muzicală şi apoi "convertită" în consilier de dezvoltare personală, orădeanca a descoperit întâmplător Laughter Yoga, pe internet. "Eu uitasem să râd, aşadar tot conceptul acesta mi s-a părut interesant şi fain", povesteşte Marcela, care s-a format ca instructor - Laughter Yoga lider, cum se mai spune - la Bucureşti.

Din decembrie anul trecut, ea a lansat şi în Oradea sesiunile de Yoga prin Râs, ţinute întâi la centrul Ars Nova şi apoi într-o sală a Universităţii Partium. În cadrul sesiunilor, care durează câte o oră, întâi de toate, curioşilor li se explică conceptul Laughter Yoga şi scopul fiecărui exerciţiu. Apoi, prin nişte ritualuri de respiraţie şi bătaie din palme, începe încălzirea şi detensionarea. "Principalul element preluat din yoga este respiraţia profundă, abdominală, care oxigenează organismul", povesteşte instructorul.

Când corpul are destul oxigen, este şi mai relaxat şi răspunde mai uşor la stimuli. Majoritatea exerciţiilor cuprind şi stimulente vocale, cum ar fi grupul de silabe "ho, ho, ha, ha, ha", care, repetate, ajută la o respiraţie profundă şi servesc drept punct de pornire în cadrul sesiunilor de râs.

Veselie provocată

La bază nu stă râsul spontan, cel puţin nu în prima fază. "Studiile arată că doar mintea ştie când râzi cu adevărat, dar corpul nu. Deci, în organism se produc aceleaşi procese chimice ca atunci când râsul este autentic", explică Marcela.

În timpul sesiunilor, participanţii trebuie să menţină contactul vizual cu un alt participant, pentru simplul motiv că râsul este molipsitor. Apoi încep să râdă voluntar, pe baza unor exerciţii prezentate de instructor. "De exemplu ne imaginăm că vorbim la telefon cu un vechi prieten. El ne spune ceva amuzant, iar noi râdem", povesteşte orădeanca.

Deşi întregul mecanism poate părea absurd, instructorul spune că nu este. Ba şi funcţionează. "Ne folosim de imaginaţie, de exerciţii de relaxare, de respiraţie şi, până la urmă, oamenii încep să râdă cu adevărat. Apare o veselie copilărească. Pentru mine e minunat să văd oameni de 40-50 de ani râzând din toată inima", zice Marcela.

Jogging pe dinăuntru

Pe lângă relaxare şi distracţie, cei care fac regulat Laughter Yoga se simt mai bine şi fizic. "Când râdem, corpul produce endorfine – ce dau o stare de bine, acţionând totodată sistemul parasimpatic, responsabil cu relaxarea. De asemenea, se întâmplă şi un jogging al organelor, pe care le stimulăm şi le masăm", explică orădeanca. Întâlnirile nu se ţin după un program regulat, ci la cerere, Marcela păstrând legătura cu cei interesaţi pe pagina de Facebook Laughter Yoga Oradea. Participarea la o sesiune costă 25 lei.

Cei care au încercat tehnica sunt impresionaţi de rezultate. "Râd cu gura până la urechi. Primele două sesiuni am râs fiindcă aşa erau exerciţiile, dar acum e perfect natural. Mă eliberez de stres şi de energiile negative", spune Bianca, o tânără de 28 de ani.

O altă adeptă a tehnicii este Ramona, în vârstă de 39 de ani, care şi-a dus cu ea şi soţul: "El a suferit un anevrism şi de atunci e puţin mai nervos. Deşi a fost reticent la început, sesiunile de Laughter Yoga l-au ajutat. Şi pe mine, la fel. Suntem mai relaxaţi, mai bine dispuşi". Nu degeaba se spune că râsul e cel mai bun medicament...