De câţiva ani, firmele din Bihor au acelaşi păs: nu găsesc oameni care să vrea să lucreze! Ca urmare, companiile ori îşi fură unele altora angajaţii, momindu-i cu salarii mai mari şi bonusuri, ori aduc muncitori chiar şi din străinătate.
Paradoxul este că, potrivit statisticilor oficiale, judeţul nu duce deloc lipsă de şomeri. La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor sunt înregistraţi peste 6.500 de adulţi fără un loc de muncă, care ar trebui, măcar teoretic, să bată la porţile firmelor. Adevărul este, însă, acela că puţini au chef să lucreze. Peste 5.000 din ei sunt asistaţii social, majoritatea ţigani, care n-au muncit niciodată şi nici n-au de gând s-o facă...
Şomajul în cifre
În fiecare săptămână, patronii bihoreni declară la AJOFM aproape 1.000 de locuri de muncă vacante. Numărul joburilor disponibile este mai mare, întrucât nu toţi respectă obligaţia de a anunţa posturile neocupate. "Foamea" de angajaţi e confirmată şi de faptul că tot mai multe companii locale organizează selecţii de personal în satele şi oraşele din Ungaria, doar-doar vor găsi slujbaşi.
Statisticile AJOFM ar trebui să le dea totuşi speranţe, căci aparent sunt destui bihoreni în evidenţe. În septembrie, în Bihor au fost înregistraţi 6.507 şomeri, din care 2.904 femei. Din acest total, 1.557 iau indemnizaţie de şomaj lunară, care porneşte de la 375 de lei pentru cei care au fost angajaţi maximum 3 ani, suma crescând pentru fiecare an lucrat peste această limită.
4.875 şomeri au studii primare, gimnaziale sau profesionale, 1.235 au absolvit liceul, iar 379 au diplome universitare. Pe categorii de vârstă, 1.473 şomeri au sub 25 de ani, 513 sunt între 25-29 ani, 1.469 au vârste între 30 şi 39 de ani, iar cei mai numeroşi - 1.665 persoane - sunt între 40 şi 49 de ani. Alţi 725 au între 50 - 55 ani şi 662 peste 55 de ani. Tot conform statisticilor, 6.450 au fost concediaţi de la firme private, iar 57 au plecat din instituţii publice.
Nu vor să lucreze!
Din totalul celor 6.507 şomeri înregistraţi în Bihor, cei care vor cu adevărat să lucreze sunt foarte puţini. Potrivit evidenţelor, 5.224 sunt asistaţii social, persoane fără niciun venit oficial pe care statul le întreţine cu minimum 141 lei şi maximum 527 lei lunar, în funcţie de numărul membrilor familiilor. Pentru a primi banii, asistaţii trebuie doar să se înregistreze ca şomeri şi, teoretic, să-şi caute un loc de muncă.
În realitate, cei mai mulţi sunt ţigani care fug de muncă ca dracul de tămâie. "Ducem o luptă cruntă cu aceşti beneficiari de venit minim garantat în încercarea de a-i insera pe piaţa muncii, pentru că ne lovim de lipsa lor de colaborare", zice directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba (foto).
O dată la trei luni, când trebuie să-şi refacă dosarele, aceşti şomeri se roagă de funcţionarii AJOFM să le semneze adeverinţele care atestă că nu şi-au găsit de muncă. Dacă sunt trimişi la firme unde ar putea lucra, se întorc invariabil cu "negaţii", adică acte prin care patronii afirmă că nu îndeplinesc cerinţele postului. Unii le obţin pe bune, fiindcă nu au nicio pregătire, ba nu ştiu nici măcar să scrie şi să citească, dar cei mai mulţi le cer din start patronilor să-i respingă. Lesne de înţeles de ce aceştia le acceptă doleanţa: niciun afacerist nu vrea să angajaze un om care din capul locului spune că nu vrea să lucreze!
"Noi din ce să trăim?"
Fără jenă, asistaţii admit şi ei că nici nu le trece prin cap să lucreze. Reghina, o ţigancă de 48 de ani din Ineu, a recunoscut BIHOREANULUI că n-a lucrat nicio zi în toată viaţa, deşi este sănătoasă. "Nu mă ia nimeni", se plânge ea. Dar, întrebată la câte firme şi-a căutat de lucru, tot ea admite: la nici una! De ce nici măcar n-a încercat, nu mai spune. Aşa că, pentru a primi lună de lună 250 de lei de la stat, face muncă în folosul comunităţii în satul în care locuieşte. Joia trecută, aduna gunoaie de pe marginea drumului, văietându-se că primeşte prea puţin. "Noi din ce să trăim?", zice, fără să aştepte niciun răspuns.
Într-o situaţie similară este şi Viorel Hendre, un consătean în vârstă de 49 de ani. "Am lucrat până acu-s un an la o firmă de pază, dar de-atunci n-am mai găsit alt patron", relatează bărbatul, fără să poată spune numele vreunei firme la care să fi căutat alt loc de muncă. Îşi ţine concubina şi copilul de 2 ani cu ajutorul social de 300 de lei, alocaţia micuţului şi banii pe care îi adună din culesul şi vânzarea de măceşe sau ciuperci de pădure.
Pe lângă ei, pe marginea drumului din comună mai adunau gunoaie trei puradei de 14-15 ani, trimişi la muncă de bunici sau părinţi, în locul lor. Legea permite asistaţilor să încaseze ajutoarele sociale chiar dacă munca o prestează altcineva în contul lor, deci e "logic" că cei care au copii îi trimit la "suplinire".
Navetişti peste hotare
Dumitru Togor (foto), primarul comunei ce numără aproape 200 de asistaţi social, aproape fără excepţie ţigani, spune franc: oamenii sunt leneşi! "Avem asistaţi de 18, de 20 de ani, sănătoşi, care ar putea lucra. Dar nu vor". Dă şi un exemplu concret: de două săptămâni, caută patru gunoieri pentru firma de salubritate Reosal, taman pe traseul local. "Dacă lucrează şi sâmbăta, câştigă 2.300 de lei brut, adică vreo 1.600 în mână. Eu am funcţionar la Primărie care nu ia atât", spune Togor. Anii trecuţi, a organizat chiar burse de locuri de muncă la căminul cultural. S-a făcut de râs în faţa angajatorilor: aproape nimeni n-a mers să afle oferta!
Edilul deconspiră încă un nărav al ţiganilor: pentru că cererile pentru banii de la stat trebuie să le depună doar o dată la trei luni, după ce îşi fac hârtiile cei mai mulţi o tulesc în străinătate. "În trei luni fac naveta Franţa-România cât nu facem noi ieşiri în afara judeţului", zice Togor. Fie că cerşesc, fie că fură, ţiganii adună "dincolo" destui bani cât să nu-i străbată niciun gând de angajare. Întorşi în ţară, revendică şi ajutoarele sociale de câteva sute de lei, ca pe un drept legitim.
Până când va continua România să plătească asemenea oameni nu se ştie. Recent, chiar preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Guvernul şi Parlamentul ar trebui să gândească o lege care să acorde ajutoarele sociale doar bolnavilor, nu şi persoanelor apte de muncă. Dacă Dragnea chiar crede ce spune sau se preface ca să câştige simpatia românilor sătui să ţină în cârcă asistaţii este, însă, o enigmă greu de dezlegat...
SE POATE!
Din şomeri, patroni
Că şomajul nu este o fatalitate o dovedesc unii bihoreni care au găsit reţeta succesului: munca! Anul trecut, BIHOREANUL a relatat povestea Melindei Perecz, o orădeancă rămasă fără job la 46 de ani, după ce trei decenii a lucrat în fabrici de încălţăminte. După câteva luni de şomaj, femeia şi-a luat viaţa în mâini şi, cu un împrumut, a reuşit să-şi deschidă un mic atelier de croitorie, tot pentru încălţăminte, asigurându-şi un loc de muncă nu doar ei, ci şi altor trei şomeri.
O poveste asemănătoare are şi Cosmin Ieran Drăghici (foto). În urmă cu câţiva ani, după ce a absolvit facultatea de calculatoare la Oradea, n-a reuşit să-şi găsească un job, aşa că s-a înregistrat ca şomer la AJOFM, ulterior fiind angajat la o companie IT, iar acum deschizându-şi propria firmă.
Luna trecută, a contactat din nou AJOFM, dar ca angajator. "Caut tineri absolvenţi, să le dau şansa pe care am avut-o şi eu", explică el.
Piaţa nu este însă foarte încurajatoare: candidaţii sunt puţini, deşi cererea pe piaţa IT din Oradiei este tot mai mare.