Luni, 12 august, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, alături de suplimentul ecologic Oradea Noastră. Ce subiecte puteţi citi în cea mai proaspătă ediţie: 

Asfalt Mango

Programul de covoare asfaltice al Consiliului Judeţean Bihor e spectaculos ca un număr de iluzionism. "Părintele" lui, vicepreşedintele Ioan Mang, se mândreşte că anul trecut şi anul acesta se toarnă asfalt nou pe 200 kilometri de drumuri judeţene, ca niciodată în ultimii 30 de ani. 

Spectacolul, însă, e înşelător: programul nu are atât baze tehnice, cât motivaţii politice, de imagine. Deşi şefii CJ susţin că "renovează" suprafaţa şoselelor după vechimea şi starea lor, primul criteriu e irelevant din simplul motiv că majoritatea sunt vechi, iar al doilea este folosit selectiv, ba chiar ignorat, aşa că înnoirea unor drumuri în stare bună a devenit prioritară comparativ cu a altora, ciuruite. 

Nu miroase-a bine!

Duhoarea porcină ţine localnicii din Sântandrei în case. Curţile cu gazon, filigoriile umbrite şi piscinele îmbietoare din aşezarea învecinată Oradiei stau nefolosite. Afară rezistă doar cei cu stomacul tare ori cu nasul înfundat. Săptămâna trecută, n-au mai rezistat nici aceştia şi au ieşit în stradă.

"Oamenii sunt revoltaţi! De aproape o lună pute toată comuna de la dejecţiile deversate pe câmp de fermele din zonă. În loc să se rezolve problema aceasta, mai nou am aflat că urmează să se construiască şi un incinerator de animale de mare capacitate", spune preşedintele Asociaţiei Sântandrei Metropolitan Area, Carmen Lezeu. BIHOREANUL aduce detalii despre ce urmează...

Arşi la profit

Luna trecută, ISU alerta populaţia din Nojorid: "Atenţie! Incendiu cu degajări mari de fum! Adăpostiţi-vă în clădiri, autovehicule! Închideţi uşile, geamurile şi sistemele de ventilaţie!". După două săptămâni, incidentul înregistrat la un depozit de deşeuri aflat la ieşirea către Leş s-a repetat, alimentând supoziţia că patronii ar fi vrut să scape de materiale periculoase aduse "de afară". Nici măcar amenda maximă anunţată de autorităţi n-a oprit speculaţiile. "100.000 lei înseamnă 20.000 euro. Cât or fi primit de «dincolo» patronii ca să-i scape de deşeuri?", zicea cineva.

BIHOREANUL a vrut să afle la ce concluzie au ajuns instituţiile implicate în anchetă şi a aflat că, până acum, singura certitudine e că deşeurile nu au ars de la sine, ipotezele cele mai probabile fiind neglijenţa sau răzbunarea.

Servicii la înălţime

În timp ce Aeroportul din Oradea agonizează, concurenţa de la Debreţin va încheia anul 2019 cu peste 600.000 de pasageri şi curse spre toate colţurile Europei.

Având ca acţionar principal Primăria municipiului Debreţin, aeroportul maghiar şi-a dublat într-un singur an numărul de pasageri, iar acum a încheiat un parteneriat cu o firmă de transport, Pannon Transfer, care asigură şi servicii door to door, orădenii fiind preluaţi din faţa propriilor locuinţe, inclusiv cu maşini de lux. Un material utilitar pentru călătorii bihoreni.

Liberi din greşeală

Eroarea unui procuror din Beiuş a scos din arest doi violatori cercetaţi pentru că au intrat, pe timp de noapte, în casele a două femei pe care le-au bătut şi le-au agresat sexual, una dintre victime fiind violată chiar în faţa iubitului ei. 

Anchetatorii au întârziat cu o zi depunerea cererii pentru prelungirea arestării preventive a agresorilor, greşeală sancţionată de judecător, care le-a respins solicitarea, dispunând eliberarea indivizilor. Cine răspunde?

Deranjul cu pasajul

Cifrele sunt clare: 26 de arbori tăiaţi, 12 luni de şantier, 14,5 milioane lei investiţi, un oraş dat peste cap. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât sacrificiile necesare pentru amenajarea pasajului pe sub Bulevardul Magheru şi lărgirea podului Dacia la trei benzi pe sens s-ar putea să fie zadarnice.

"Nu cred că la finalul lucrărilor traficul va fi fluidizat doar pentru că s-a săpat un tunel", opinează arhitectul Emődi Tamás. BIHOREANUL a cules argumentele pro şi contra.

Moartea ca lux

Cu un sistem sanitar suferind, România nu îşi îngrijeşte cum trebuie nici muribunzii. În toată ţara, mai puţin de 7% dintre aceşti bolnavi au acces la îngrijirile paliative, menite să le uşureze suferinţa, iar situaţia nu este mai bună nici în Bihor. Doar patru spitale publice din judeţ oferă asemenea servicii, însumând numai 40 de paturi dedicate bolnavilor în stadiu terminal.

Alte 48 de saloane, cu câte două paturi fiecare, funcţionează în singura clinică privată de paliaţie din Bihor, care însă poate primi la preţuri mai mici doar 25 de bolnavi simultan, deoarece numai pentru atâţia decontează tratamentele Casa de Sănătate. Şi atunci, ce facem cu muribunzii noştri?

ORADEA NOASTRĂ

Oradea nouă 

De câţiva ani, Oradea se află într-un proces amplu de transformare, ce merge de la modernizarea infrastructurii - drumuri, poduri şi pasaje noi -, până la reabilitarea clădirilor istorice, care dau farmec oraşului, şi regândirea mai multor zone-cheie. 

Mulţi orădeni încă nu realizează că, în câţiva ani, zona centrală îşi va schimba radical "look"-ul, prin eliminarea mai multor zone carosabile şi locuri de parcare şi transformarea lor în zone pietonale, dar şi prin înfrumuseţarea unor spaţii care nu făceau cinste centrului urbei. BIHOREANUL face o trecere în revistă a proiectelor în lucru...

Proiecte "on hold" 

La finalul anului 2017, orădenii aflau că, dacă îşi joacă bine cărţile, Primăria le va pune în practică dorinţele din bani publici, prin aşa-numitele proiecte de bugetare participativă.

Deşi cele 10 proiecte câştigătoare au fost stabilite încă din mai 2018, doar unul a şi fost pus în practică. Celelalte există încă doar pe hârtie, cu excepţia unuia, la care s-a renunţat...  

Sezonul "băilor"

Vară de vară, RER Vest realizează o operaţiune de amploare în cadrul căreia sunt curăţate toate pubelele din oraş, cu ajutorul unei autospeciale dotate cu un tanc de apă cu o capacitate de 6.000 de litri.

Sunt luate la rând cartierele Oradiei, fiind curăţate întâi pubelele negre, în care orădenii aruncă fracţia umedă, apoi cele galbene, în care se adună deşeurile reciclabile.

Inginerul agronom Nicolae Rugea, şeful Oficiului Fitosanitar Bihor: "Plantele se îmbolnăvesc la fel de mult ca oamenii"

Absolvent al Facultăţii de Protecţia Mediului, inginerul agronom Nicolae Rugea a lucrat în agricultură de când se ştie. Întâi şi-a gospodărit propria fermă din zona Tărian, a lucrat pentru fermieri cu mii de hectare de teren, pentru ca apoi să se angajeze la Primăria Girişu de Criş. Ulterior, a devenit director adjunct la APIA, iar acum coordonează, din funcţia de şef serviciu, Oficiul Fitosanitar Bihor.

"Plantele suportă schimbările climatice din ultima perioadă la fel de greu ca oamenii", spune Rugea, care face o radiografie a stării plantelor din Bihor şi le dă, prin intermediul BIHOREANULUI, câteva sfaturi celor care au pomi sau copaci în curte... 

TIMP LIBER

Carnaval cu surprize 

Luna august înseamnă pentru orădeni flori, concerte şi tradiţii, în special maghiare. Anul acesta, Carnavalul Florilor va aduce în oraş şase care alegorice, dar şi un concert al renumitului pianist Havasi, spectacole pe malul Crişului Repede şi degustarea unui tort al Bihorului şi a unei prăjituri a Oradiei. În plus, pe finalul lunii, localnicii şi turiştii sunt invitaţi în Cetate, la o nouă ediţie a Zilelor Culturii Maghiare. 

ACTUALITATEA LOCALĂ

Meseria mea: hoţia!

Coriolan Bruchental Pop şi "Passaris de România", inculpaţi în dosarul spargerilor din Oradea. Fost contrabandist şi patron de local în Pasaj, soţul politicienei Ionela Bruchental Pop s-a "reprofilat" pe furturi din locuinţe. 

Greu de ofertat

Licitaţiile pentru salubrizarea judeţului şi delegarea gestiunii staţiei de tratare mecano-biologică Oradea, organizate de ADI Ecolect Group (asocierea oraşelor şi comunelor din Bihor pentru gestionarea deşeurilor), au fost asaltate cu 7 cereri de clarificare depuse de tot atâţi agenţi economici. "Asta arată un interes crescând al operatorilor", a declarat joi directorul ADI Ecolect, Bujor Chirilă.