În pat cu episcopul

În plină sărbătoare a Paştelui, scandal sexual de toată pomina la Episcopia Reformată din Oradea, cu acuzaţii de adulter, ameninţare, hărţuire şi şantaj.

La cei 63 de ani ai săi, aflat la a doua căsătorie, episcopul reformat de Piatra Craiului, Csűry István, este demascat ca imoral de o orădeancă de 36 de ani. Trădată în amor, fiindcă prelatul s-a simţit hărţuit şi i-a "dat papucii" după aventura sexuală, Denisa Chilba susţine că acesta ar fi lăsat-o gravidă, fără a prezenta însă decât dovezile patimilor lumeşti ale lui Csűry, nu şi pe cele ale sarcinii nedorite.

Aici sunt banii dvs!

Oradea se bazează anul acesta pe un buget record de 1,5 miliarde lei, din care 643 milioane lei, adică 41,8%, se vor întoarce orădenilor prin investiţii.

Pentru a finanţa lucrări ample, precum prelungirea drumului rapid până în Episcopia Bihor şi a liniei de tramvai din Calea Aradului până în Cantemir, Primăria încetineşte programul de reabilitare faţade, reprogramează lucrări şi vinde Piaţa Ioşia.

Carie la FMF

Deşi trebuia să asigure urgenţe în stomatologie, clinica dentară a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea nu poate asigura nici măcar practica studenţilor.

Studenţii de la Medicină Dentară se plâng că scaunele stomatologice sunt mai mereu defecte, dar şi că, pe lângă taxa anuală de minimum 6.800 lei, trebuie să plătească din propriile buzunare materialele necesare pentru orele de practică.

Martir pentru Cristos

Fost episcop al Oradiei, Valeriu Traian Frenţiu va fi beatificat la Blaj de Papa Francisc, împreună cu ceilalţi ierarhi greco-catolici morţi ca martiri pentru credinţă în comunism.

Arestat de Securitate în 1948, pe când avea 73 de ani, episcopul care îmbogăţise Oradea cu biserici şi şcoli, care modernizase Stâna de Vale comandând inclusiv o linie ferată până pe munte, a refuzat să treacă la ortodoxie, fiind închis la Sighet, unde a murit de foame şi de boli.

Bodog mincinosul

Şef peste Departamentul de Sănătate al PSD, fostul ministru Florian Bodog se laudă cu investiţii în spitalele din Oradea fără să aibă niciun merit.

Şeful PSD Oradea s-a filmat pe şantierul extinderii UPU pretinzând că aceasta i s-ar datora, la fel şi dotarea cu echipamente pe care, de fapt, nu le-au primit nici Spitalul Judeţean, nici cel Municipal.

"Pensionari" de lux

Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, subordonată Consiliului Judeţean, vrea... un hotel şi o cabană.

Deşi vicele Ioan Mang l-a făcut "nebun" pe un consilier PNL care criticase planul şi a susţinut că "zvonul" l-au scornit "angajaţi liberali", cel care a ticluit "investiţia" e chiar şeful UDMR-ist al Agenţiei, Banto Norbert.

La bani mărunţi

BIHOREANUL a testat politicienii bihoreni la transparenţă, cerându-le să facă publice veniturile şi cheltuielile partidelor lor pe anul trecut.

PNL şi UDMR au ignorat pur şi simplu solicitarea de a le arăta bihorenilor cum se finanţează şi pe ce cheltuie banii, ALDE a răspuns cu întârziere, în timp ce, surprinzător, PSD a fost singura organizaţie care şi-a prezentat prompt bugetul.

Oradea noastră

Mii de orădeni au ieşit în stradă pentru a sărbători 100 de ani de la eliberarea oraşului.

Reconstituirea intrării generalului Moşoiu în Oradea, dezvelirea simultană a statuilor episcopilor Roman Ciorogariu şi Demetriu Radu, dar şi o paradă amplă au fost atracţiile principale ale festivităţilor de sâmbătă, la care a luat parte inclusiv ministrul Apărării.

TIMP LIBER

Lord of the Dance, la Oradea!

Orădenilor li se pregăteşte un spectacol de pomină! Coregrafiile celebrului Michael Flatley vor fi aduse, în iunie, la Oradea de 40 dintre cei mai buni dansatori din lume.

Show-ul "Lord of the Dance - Dangerous Games" include dansurile irlandeze pe care Michael Flatley le-a făcut faimoase în întreaga lume, dar prezentate în coregrafii moderne sub forma unei poveşti, cu ajutorul muzicii live, al costumelor spectaculoase şi al unor proiecţii 3D.