Octavian Şovre, arbitru orădean de Champions League: "Nu ne iubeşte nimeni"

Deşi prea puţin cunoscut acasă, orădeanul Octavian Şovre duce pe umeri decizii importante în meciuri cu mize mari, el fiind la ora actuală singurul concitadin care arbitrează în Europa şi Champions League.

La 40 de ani, tată a două fetiţe, Şovre a ajuns cel mai experimentat asistent din Liga I, fiind delegat până acum la 300 de meciuri, dar şi la 100 de partide internaţionale. El a povestit BIHOREANULUI cum e să primeşti bătaie de la jucători, să împarţi dreptatea între campioni mondiali, dar şi cum să te fereşti de scandaluri când eşti cel mai hulit om de pe teren...

- Sunteţi de meserie consilier juridic. Ce-a fost mai întâi, consilierea juridică sau arbitrajul?

- Arbitrajul, clar. Am jucat şi fotbal, dar nu la nivel mare. Am fost la juniori la FC Bihor şi apoi în campionatul judeţean cu echipa Nufărul Felix, cum se numea pe atunci. Imediat după ce am absolvit Liceul Industrial 2 (actualul CFR) am văzut un anunţ la ziar dat de Comisia Judeţeană de Arbitri care organiza, ca acum, cursul de arbitri. Mă pasiona, aşa că m-am dus.

- Ce exigenţe trebuie să îndeplinească un arbitru, ce studii se cer?

- În 1991, când am început eu, trebuia să fi practicat fotbalul, să ai minim 16 ani, să fii apt medical şi să ai o înălţime minimă de 1,70 m. Între timp, înălţimea nu mai e o condiţie. Pentru a fi arbitru trebuie să fi absolvit cursul organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Pe urmă, bineînţeles, sunt tot felul de trepte, examene, antrenamente, teste periodice teoretice şi practice, cursuri de perfecţionare. Ca arbitru, începi obligatoriu la juniori, iar după un anumit număr de jocuri avansezi la Liga Judeţeană, apoi la Liga IV, şi tot aşa. Pe lângă un număr minim de jocuri, contează şi performanţa din teren, căci arbitrii sunt notaţi de observator, care întocmeşte un raport complex al prestaţiei lor.

"Fără modestie nu poţi..."

- Sunteţi cel mai reprezentativ arbitru din Oradea. Care sunt criteriile după care sunt selectaţi arbitrii în Europa ori Champions League?

- În 1996 am promovat în Liga III, în 1999 la Liga II, iar din 2001 sunt arbitru la Liga I. De altfel, sunt cel mai vechi arbitru asistent din Liga I. Din 2005 am fost şi inclus pe lista internaţională a arbitrilor asistenţi, adică lista FIFA. Pentru asta, prestaţia din teren trebuie să fi fost impecabilă în ultimii doi ani din momentul în care eşti luat în calcul de Comisia Centrală a Arbitrilor. Pentru a fi arbitru FIFA trebuie să ai note între 8,3 şi 8,8, adică mari şi foarte mari. De altfel, în această listă se creează locuri o dată la 2-3 ani. În 2005 am început să arbitrez meciuri internaţionale de juniori, iar în toamna acelui an am fost delegat în play-off-ul Europa League la un meci dintre FC Basel şi Rabotnicki Skopje. Primul joc în grupele de Champions League l-am avut la Nicosia, în 2011, între Apoel Nicosia şi Şahtior Doneţk, unde antrenor era, ca acum, Mircea Lucescu. Precizez că noi lucrăm ca o echipă, nu merg singur niciodată la meciuri internaţionale, ci cu o brigadă română, condusă de Ovidiu Haţegan, cel mai bine plasat arbitru român pe plan internaţional.

- Aţi fost delegat la meciuri cu campioana mondială, Spania, aţi arbitrat Bayern Munchen, dar şi în Arabia Saudită. Care au fost cele mai importante partide din carieră? Dar cele mai grele?

- Încerc să acord aceeaşi importanţă tuturor partidelor. După cum aţi sesizat, nu ne iubeşte nimeni şi tot ce construieşti în ani mulţi poţi să strici într-un joc. O mare împlinire a fost prima delegare în Champions League, mai ales că am avut o prestaţie apreciată de observatori. Sigur, m-am simţit mândru şi când am arbitrat Spania, căci este campioană europeană şi mondială şi are jucători de la Barcelona sau Real Madrid. Ca dificultate, aş menţiona un meci din toamna lui 2012, din grupele Europa League, între Tottenham şi Lazio Roma, partidă la care a fost prezent şi Michel Platini, preşedintele UEFA. A fost dificil, căci era vorba de două echipe din campionate puternice şi cu jucători valoroşi. Iar stadionul de la Tottenham e foarte aproape de teren, deci există o presiune mai mare din partea suporterilor.

- Care sunt cei mai cunoscuţi fotbalişti pe care i-aţi arbitrat şi ce impresie v-au lăsat pe teren?

- Cei din naţionala Spaniei: Xavi, Daniel Alves, Puyol, Casillias... M-a impresionat modestia lor, atât pe teren cât şi în atitudine. Am realizat că fără modestie nu poţi să ajungi la un nivel înalt ca sportiv.

"Salutări" pentru mama

- Aproape în fiecare etapă arbitrii din ligile inferioare sunt înjuraţi şi chiar bruscaţi de suporterii înfocaţi de la sate. Aţi avut astfel de incidente?

- Am avut! (râde) În 1996 am avut un joc de Liga IV la Săcuieni, între echipa gazdă Stăruinţa şi fosta echipă a Înfrăţirii, care se numea Incast. Arbitram la centru. La scorul de 1-0 pentru oaspeţi am mai acordat un penalty tot pentru ei. Doi jucători mi-au tras o bătută ca-n "Şapte păcate" de am primit 18 zile de spitalizare. Cei doi au fost excluşi din viaţa sportivă, iar echipei i s-a dat o sancţiune financiară atât de mare încât s-a desfiinţat. De la suporteri am primit multe salutări pentru mama acasă (râde), dar după atât timp mi s-au mai înfundat urechile. În general încerc să-i ignor.

- În ce procent credeţi că reuşiţi să rămâneţi calm şi să vă susţineţi deciziile? Aveţi vreo decizie greşită care v-a rămas în minte?

- Am mai multe! Până acum, pe plan internaţional m-a ajutat Dumnezeu şi n-am avut probleme. Însă cum în Liga I am aproape 300 de meciuri, au fost, normal, şi prestaţii mai slabe. Îmi aduc aminte că, prin 2007-2008, am arbitrat derby-ul bănăţean Poli Timişoara - UTA. La un corner jucătorii s-au cam bătut. M-am uitat la central să văd dacă observă, dar el privea spre executantul loviturii. Apoi, nu mi-am amintit care era jucătorul vinovat şi am eliminat un altul. Am fost reţinut o perioadă de la delegări...

Nu atenţii, ci fanioane

- S-a întâmplat vreodată să fie pusă presiune pe dumneavoastră din partea antrenorilor ori patronilor de club? Poate chiar să fiţi ameninţat...

- Când eşti arbitru asistent 1, în spatele tău e banca echipei gazdă. Mulţi antrenori chiar au o strategie de intimidare. Sunt 13 oficiali pe bancă, care comentează şi protestează pe rând, încercând să-ţi distragă atenţia. În afara terenului mi s-a întâmplat să fiu ameninţat prin interpuşi sau prin presă, că nu voi mai arbitra niciodată. M-am ferit să am contact cu conducătorii echipelor. Merg la joc, îmi văd de treaba mea şi vin rapid acasă.

- Au fost mai multe scandaluri legate de corupţia din arbitraj. La dvs. nu au venit cu atenţii?

- Cunosc scandalurile din ţară, dar am încercat mereu să mă feresc de ele. Poate de aceea am şi rezistat 13 sezoane în Liga I. Dacă aş fi primit astfel de "atenţii" cu siguranţă lucrurile ar fi ieşit la iveală, pentru că prin deciziile mele am deranjat pe mulţi. Cristi Borcea şi Meme Stoica m-au făcut în fel şi chip de atâtea ori prin presă. Am primit, în schimb, câte un fanion sau o şapcă cu emblemele echipelor. Chiar fac o colecţie...

- Cât câştigă un arbitru în Liga I şi cât câştigă dacă arbitrează în cupele europene?

- Suntem plătiţi pe meci. În Liga I un arbitru asistent ia 3.125 lei, din care îşi plăteşte taxele, transportul, cazarea şi masa pentru partida respectivă. FRF virează suma în cont şi tu te descurci. În Europa se plăteşte mai mult, în funcţie de nivelul competiţiei, însă aş prefera să nu dezvălui sumele. Ce pot să spun este că UEFA se ocupă foarte atent de arbitri, dar şi pretenţiile sunt pe măsură.

My game is fair-play!

- Arbitraţi de peste 20 de ani. Cât sunt de corecţi fotbaliştii pe teren?

- Un jucător încearcă orice tertip ca să-şi aducă echipa în avantaj. Sloganul FIFA este "My game is fair-play", dar nu se întâmplă aşa.

- Cum caracterizaţi evoluţia fotbalului românesc în ultimele două decenii? Dar ce şanse îi daţi celui bihorean?

- Imediat după revoluţie jucătorii reprezentativi au plecat în străinătate pentru contracte mai bune. Din 2005 încoace se vede un reviriment, de atunci avem câte o echipă în grupele Champions League. Problema cea mai mare este faptul că nu se investeşte în centrele de copii şi juniori. Sunt foarte puţine şcoli de fotbal private care să scoată jucători, iar echipele preferă să se aducă jucători din străinătate, care de foarte multe ori au o calitate îndoielnică. Iar ceea ce ne caracterizează în fotbal este lipsa de seriozitate în atitudinea jucătorilor. În privinţa fotbalului bihorean, merg cu plăcere la meciurile FC Bihor, iar anul trecut am mers şi la Luceafărul, ca spectator. Eu aş vrea să avem echipă în Liga I, dar asta este... Oradea are şi o mare problemă cu bazele sportive, nici măcar o pistă de atletism nu avem, iar stadionul arată ca vai de mama lui!

- De-a lungul carierei aţi arbitrat mai mult ca asistent. N-aţi dorit să deveniţi central?

- Până în 1997 am arbitrat şi la centru, căci pe vremea aceea nu existau specializări. Când s-au introdus am fost sfătuit să devin asistent, căci pe atunci în Bihor era o generaţie foarte bună de centrali (Ştefan Erdei, Dorin Mudura, Călin Boneta, Ioan Blaj). Iniţial m-a deranjat ideea de a sta tot la linie, dar acum sunt bucuros că am ales aşa. Ca asistent trebuie să fii foarte exact, căci poţi anula sau nu un gol. Şi e chestiune de centimetri! În Champions League un meci e transmis cu 26 de camere, iar noi, câteva perechi de ochi, trebuie să vedem la fel de bine. Mintal trebuie să fii odihnit şi să mergi "curat" la joc.

- Aţi beneficiat de experienţa concitadinilor noştri Mircea Neşu şi Octavian Ştreng?

- Sigur că da. Domnul doctor Neşu a fost printre cei care m-au simpatizat şi mi-au dat sfaturi foarte bune. Domnul Ştreng cred că este arbitrul cu cel mai mare stagiu pe lista FIFA. Din experienţa lor internaţională am preluat atitudinea pe care o aveau faţă de arbitraj.

Gigi Becali - Regulamentul nu ne permite să facem referiri la investitorii din sport

Emerich Jenei - Un domn, un lord

Mihăiţă Neşu -  L-am arbitrat la începutul carierei, un jucător hotărât, profesionist 100%

Ion Crăciunescu - M-a propulsat pe lista FIFA, un tip ambiţios

Gheorghe Hagi - Emblema tuturor fotbaliştilor români