Cea de-a patra ediție a „Orașului faptelor bune” organizată în Oradea se încheie vineri seara cu o nouă serie de concerte, însoțite de un mesaj special din partea celor opt DJ-i ai Radio Zu, care, vreme de o săptămână, au realizat emisiuni din Piața Unirii și au promovat cazuri înduioșătoare.

Potrivit unui anunț făcut de Radio Zu, programul serii de 22 decembrie va începe la ora 20, iar pe scenă vor urca Spike, Andia, Alexia și The Urs. Nici de această dată, organizatorii nu au dezvăluit ordinea în care vor cânta aceștia. 

„În ultima seară din OFB, pe scena din Orașul Faptelor Bune vor urca: Spike, Andia, Alexia, The Urs și cei 8 DJ-i care își vor lua rămas bun de la cea mai frumoasă săptămână de radio din acest an!”, au transmis organizatorii.

Nu este exclus ca Mihai Morar, Daniel Buzdugan și colegii lor să anunțe câți bani s-au strâns în total pentru cazurile prezentate în „Orașul faptelor bune”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!