Peste 500 de oameni au umplut, duminică seară, Teatrul Regina Maria, ca să participe la ultimul concert de Paște din cele 12 organizate de Consiliul Județean Bihor, în cadrul proiectului „Lumină din lumină”.

Evenimentul a început puţin după ora 19 şi a cuprins momente cu tematică creştină, muzică clasică, pricesne, imnuri, poezii sau psalmi. 

Intrarea a fost gratuită, iar toate locurile s-au rezervat în doar două zile, semn că bihorenii au așteptat un asemenea spectacol.

Printre spectatori s-au aflat deputaţii Arina Moş şi Ioan Cupşa, inspectorul şcolar general Horea Abrudan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Mircea Mălan, episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie, sau episcopul greco-catolic, Virgil Bercea.

Sofronie

Viceprimar la pian

Cea care a deschis spectacolul a fost micuța Anastasia Ianc (8 ani), care, acompaniată la pian de Ianis Vedinaş, a interpretat priceasna „Nu-i singur Iuda vinovat”.

A urmat apoi corul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, dirijat de profesoara Nicoleta Tâmpu şi acompaniat la percuţie de Vlad Tâmpu şi la pian de viceprimarul Oradiei, Antonia Nica.

Antonia Nica

Pe scenă au urcat apoi, rând pe rând, Maria Coman, împreună cu un grup coral din cadrul Filarmonici de Stat Oradea, Ramona Bolojan, acompaniată la pian de Camelia Andone, Corul Bisericii Ortodoxe "Nufărul" dirijat de prof. Loredana Pantea, Paula Hriscu, acompaniată la violoncel de Bogdan Cocora şi la pian de Camelia Andone, şi Antonela Ferche - Buţiu împreună cu un grup de preoţi. Totodată, preotul Vlad Tătaru a bătut toaca pe tot parcursul spectacolului.

O surpriză a fost prezenţa pe scenă a actriţei Daniela Nane, care a avut în timpul evenimentului două momente recitative de poezii creştine.

La final, distribuţia spectacolului a fost aplaudată minute în şir. 

Copila care l-a impresionat pe Mălan

Vicepreşedintele CJ Bihor Mircea Mălan a declarat pentru BIHOREANUL că această primă ediţie a proiectului „Lumină din lumină” a fost o reuşită și își doreşte transformarea lui într-o tradiţie.

„În fapt, aici am vrut să mărturisim adevărul despre Iisus Hristos, că El este lumină din lumină, El este Dumnezeu adevărat şi că din iubire pentru noi s-a coborât din cer, a vieţuit cu noi pe pământ şi s-a aşezat pe cruce, aşa cum a spus chiar Anastasia Ianc (foto jos) în interpretarea ei", a subliniat politicianul, care s-a declarat impresionat de micuța în vârstă de 8 ani pe care a descoperit-o cu prilejul concertului care a avut loc duminica trecută, la Aleșd.

Anastasia Ianc

De altfel, fetița a fost inclusă în distribuția spectacolului din Oradea săptămâna aceasta, tocmai pentru că, prin vocea ei, a emoționat publicul care a asistat la recitalul de la Aleșd, și în mod special pe Mălan.

„În urmă cu o săptămână, la Aleşd, am văzut-o prima dată pe Anastasia. Când am auzit-o cum interpretează şi am văzut cum e îmbrăcată, în port tradiţional autentic, i-am zis imediat că ea reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul acestui neam. Prin sufletul pe care îl are, prin talentul extraordinar, prin vocea şi prin mesajul pe care ni le-a transmis, de a face legătura dintre noi şi Dumnezeu, iar prin straiele pe care le poartă, cu toate semnificaţiile lor, face legătura dintre noi şi neamul nostru. Până la urmă, credinţa în Dumnezeu şi tradiţiile noastre strămoşeşti sunt cele două aspecte fundamentale ale fiinţei acestui neam", a mai spus Mircea Mălan. 

Malan Anastasia Ianc
Mircea Mălan şi Anastasia Ianc (sursa foto: Mircea Mălan, Facebook)

Între 19 martie şi 9 aprilie au avut loc în mai multe zone din Bihor alte 11 concerte, toate cu intrarea gratuită, printre care la Aleşd, Marghita, Beiuş, Ştei sau Şuncuiuş.

Proiectul „Lumină din lumină” a fost organizat în colaborare cu instituţiile culturale ale Consiliului Judeţean, Centrul de Cultură Bihor şi Filarmonica Oradea, primăriile localităţilor unde s-au desfăşurat concertele, episcopiile greco-catolică şi ortodoxă.

Vezi mai jos unul dintre momentele din spectacol!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!