Lionel Messi și-a încheiat marți seara cariera la naționala Argentinei, cu un gol și două pase decisive în victoria cu 3-0 împotriva Beninului. Peste 85.000 de spectatori au fost prezenți pe stadionul Monumental din Buenos Aires pentru a asista la ultimul meci al fotbalistului de 39 de ani în tricoul primei reprezentative, după 21 de ani în care a devenit cel mai selecționat jucător și cel mai bun marcator din istoria echipei.

Despărțirea a început cu lacrimi, înainte ca mingea să fie pusă în joc. Messi a intrat pe teren alături de cei trei copii ai săi și nu și-a putut stăpâni emoțiile la intonarea imnului. Pe gazon a apărut mai apoi un tricou uriaș cu numărul 10 și cuvântul „Gracias”, adică „Mulțumesc”, care a fost însoțit de un foc de artificii, potrivit agenției EFE.

Federația Argentiniană de Fotbal a numit evenimentul „Ultimul tango” și a publicat un videoclip cu momentele importante ale carierei căpitanului. Mesajul ales pentru despărțire a fost că ultimul tango trebuia să fie în Argentina, în fața propriilor suporteri.

După începerea meciului, în minutul 10, ales după numărul purtat de Messi, arbitrul a oprit temporar partida pentru un nou omagiu, moment în care cei din tribune i-au scandat numele, au fost aprinse artificii, iar fotbalistul a primit îmbrățișările jucătorilor de pe teren, relatează GOLAZO.ro.


Sursa foto: Instagram / Selección Argentina

Pe teren, Messi a contribuit la toate cele trei goluri ale Argentinei. După o primă repriză fără goluri, Nicolás Otamendi a deschis scorul în minutul 48, dintr-un corner executat de căpitan. În minutul 61, Nico Paz a înscris din afara careului, tot după o pasă a lui Messi, iar zece minute mai târziu Messi a transformat penalty-ul care a stabilit rezultatul final, potrivit aceleiași surse.

La final, acesta a spus că despărțirea de națională este cea mai tristă zi din cariera sa. El a amintit că, pe același stadion din Buenos Aires, trăise una dintre cele mai fericite zile, la primul meci în fața propriilor suporteri după câștigarea Cupei Mondiale din 2022.

„Vă spun adio. Îmi va fi dor să apăr culorile naționalei, dar acum voi fi alături de voi, de cealaltă parte”, le-a spus Messi suporterilor, cărora le-a cerut să sprijine în continuare echipa, mai ales când vor apărea rezultate slabe, și a subliniat că unitatea dintre jucătorii naționalei a fost esențială pentru câștigarea trofeelor din ultimii ani.


Sursa foto: Instagram / Selección Argentina

Starul mondial al fotbalului anunțase deja că se retrage din națională, după ce Argentina a pierdut finala Campionatului Mondial din 2026 în fața Spaniei.

Amicalul cu Benin a fost organizat pentru ca fotbalistul să își ia rămas-bun de la suporteri, iar federația argentiniană i-a invitat la această partidă și pe foștii săi colegi alături de care a câștigat Mondialul din 2022, împreună cu familiile lor, potrivit agenției EFE.

Lionel Messi încheie acest capitol cu 208 meciuri și 126 de goluri pentru Argentina.

Trofeul din 2022 a fost cea mai importantă reușită a lui Messi cu prima reprezentativă. În palmaresul său se află și două titluri Copa América, câștigate în 2021 și 2024, precum și Finalissima din 2022, confruntarea dintre campioanele Americii de Sud și Europei, amintește federația argentiniană.

Pe de altă parte, tot marți s-a despărțit de națională și fundașul Nicolás Otamendi, unul dintre colegii alături de care Messi a câștigat titlul mondial din Qatar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!