Ultramaratonistul și activistul social Adrian Șovea va ajunge și în Oradea în cadrul unei curse caritabile de anduranță prin care își propune să parcurgă 2.800 de kilometri în 50 de zile, de-a lungul granițelor României, pentru a strânge fonduri destinate psihoterapiei copiilor instituționalizați.

Intitulată „Drumul speranței. 2.800 de kilometri pentru 2.800 de șanse”, campania va începe de 1 mai, iar traseul va porni din Iași și va trece prin mai multe orașe, între care Oradea, Timișoara și Constanța.

Adrian Șovea vrea ca fiecare kilometru alergat să fie transformat simbolic într-o oră de psihoterapie pentru copiii din programul Ajungem MARI, prezentat drept cel mai mare program național de sprijin pe termen lung pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție. Obiectivul final al campaniei este strângerea sumei de 100.000 de euro, se arată într-un comunicat al organizatorilor. 

Sportivul spune că demersul are și o motivație personală puternică. Abandonat de mamă la vârsta de doi ani și marcat de pierderea bunicului, Adrian Șovea a crescut într-un mediu cu lipsuri și violență, găsind ulterior în educație și sport o cale de reconstrucție.

„M-am născut dintr-o greșeală, dar am devenit dovada că unele greșeli schimbă lumea. Azi nu alerg doar pentru mine, ci pentru fiecare copil care a auzit vreodată că nu poate. 2800 km încep cu un singur pas, iar fiecare kilometru reprezintă o oră de terapie pentru un copil care a învățat prea devreme ce înseamnă abandonul. Alerg pentru a ajuta copiii să alerge de traumele care le-au marcat copilăria”, a transmis Adrian Șovea, citat în comunicatul care anunță cursa caritabilă.

Pe traseu, ultramaratonistul se va întâlni cu voluntarii și copiii din programul Ajungem MARI. Organizatorii îi încurajează și pe alergătorii din județele traversate să i se alăture pe parcursul cursei.

Reprezentanții Ajungem MARI arată că nevoia de psihoterapie pentru copiii instituționalizați este una critică, în condițiile în care mulți dintre ei au trecut prin traume precum neglijența, abuzul, abandonul sau rupturile relaționale. Potrivit comunicatului, din 2020 până în prezent, peste 230 de copii au beneficiat de sprijin specializat din partea psihoterapeuților cu care colaborează programul.

„Proiectul și întreaga viață a lui Adrian reprezintă o dovadă vie că trecutul nu trebuie să definească viitorul unui om. Dar și că e nevoie de ajutor pentru a avea un viitor. Implicarea lui și a celor care donează pentru acești kilometri este vitală - psihoterapia nu este un lux pentru copiii instituționalizați, ci fundația pe care își pot construi o viață independentă și sănătoasă. Este modul prin care le arătăm că nu sunt singuri în cursa cu propriile frici, că au parteneri pe Drumul Speranței”, a declarat Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.

Cei care vor să susțină campania pot dona prin platforma Galantom, „alergând” simbolic alături de Adrian Șovea. Detalii despre traseul zilnic și despre modalitățile de donație vor fi publicate pe rețelele de socializare ale proiectului. Programul Ajungem MARI sprijină, la nivel național, circa 3.500 de copii și tineri din sistemul de protecție.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!