Descoperire groaznică în Oradea! Un adolescent în vârstă de 18 ani din localitatea bihoreană Alparea, proaspăt absolvent al Liceului Teoretic Aurel Lazăr din Oradea, a fost găsit mort, vineri, după ce s-a spânzurat.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, adolescentul a fost descoperit atârnat de crengile unui copac, într-o pădurice din spatele benzinăriei Mol de pe strada Ștefan cel Mare.
Tânărul, care provenea dintr-o familie numeroasă, era mereu zâmbitor și nu dădea semne că ar avea probleme. Fusese un elev silitor, terminând clasa a XII-a cu premiul III, tocmai susținuse examenul de Bacalaureat și se aștepta la o notă mare.
Băiatul mai avea doar câteva zile până să împlinească 19 ani și nimeni nu își poate explica gestul său. Nu a lăsat niciun bilet de adio și nu mai luase legătura cu familia din cursul zilei de joi.
Contactată de BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor a precizat că trupul adolescentului a fost găsit vineri după amiază, apelul prin 112 fiind la ora 15.12.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi poliţiştii Serviciului Criminalistic. Victima a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani din localitatea bihoreană Alparea. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei”, a declarat comisarul șef Alina Dinu.
Aceasta a mai precizat că „în cauză nu există suspiciuni de comitere a vreunei fapte penale”.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii orădeni sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.