Un cetăţean albanez s-a prezentat sâmbătă, în jurul orei 20, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş pentru a ieşi din ţară, îmbarcat într-un autocar şi prezentând la control o carte de identitate italiană.

"Poliţistul de frontieră a constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic fapt pentru care persoana a fost condusă la sediul sectorului. Aici, din declaraţiile persoanei în cauză şi din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că este cetăţean albanez", se arată într-un comunicat trimis luni de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.

Bărbatul le-a declarat poliţiştilor că a intrat în România în cursul acestei luni în baza vizei româneşti pe care a obţinut-o la Ambasada României la Tirana cu o valabilitate de şase luni. Albanezul îşi obţinuse cartea de identitate italiană falsă în care era aplicată fotografia sa de la un cetăţean marocan în schimbul sumei de 200 euro, în 2008, când era în Italia. Bărbatul a fost apoi expulzat din Italia pentru şedere ilegală, însă voia să se întoarcă pentru a munci "la negru".

"Migrantului albanez i s-a întocmit lucrarea penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea", mai arată reprezentanţii IJPF Bihor în comunicat.