Reprezentanţii societăţii publice de transport în comun au anunţat miercuri că în perioada următoare automatul de bilete şi de reîncărcare card electronic din staţia Piaţa Ioşia, care deserveşte liniile de autobuz 14 şi 19, nu va fi funcţional, deoarece a fost vandalizat de o persoană deocamdată neidentificată.
Aceasta a spart ecranul automatului, afectând şi mai multe subansambluri ale acestuia. Potrivit OTL, pentru înlocuirea ecranului şi repararea celorlalte zone afectate vor costa aproximativ 1.000 de euro.