Două campanii de curăţenie generală, alte două de plantări, o amplă acţiune de conştientizare asupra necesităţii colectării selective a deşeurilor şi 12 luni de continuă preocupare pentru curăţenia oraşului. Aşa s-ar putea caracteriza, pe scurt, anul 2014 pentru operatorul licenţiat RER Ecologic Service.

Pentru 2015, societatea şi-a propus să ofere orădenilor servicii la cel puţin acelaşi nivel de calitate, dar şi să îi convingă să nu fie indiferenţi când îşi aruncă deşeurile.

Curăţenie peste tot

Conform obligaţiilor impuse de Primărie, în 2014 muncitorii RER Ecologic Service au curăţat 632 de străzi, cu 18 mai multe decât în anul precedent. Arterele principale au fost spălate de utilajele societăţii de salubritate, iar în zilele toride de vară au fost şi stropite cu apă rece. Muncitorii au răspuns şi de golirea coşurilor de gunoi stradale, de curăţenia din staţiile de autobuz, din parcări şi din pasajele subterane.

De asemenea, RER Ecologic Service a îngrijit spaţiile verzi pe care le are în administrare. Muncitorii au desfăşurat acţiuni specifice fiecărui sezon în parcurile 1 Decembrie, Libertăţii, I. C. Brătianu, Onisifor Ghibu, 22 Decembrie, Teiului, Ţăranilor şi în zonele verzi din loturile 2 (delimitat de malul stâng al Crişului Repede, Piaţa Independenţei, Piaţa Cetăţii, Piaţa 22 Decembrie, strada Toamnei şi strada Ogorului) şi 4 (Rogerius, Oncea şi Episcopia).

Cu grija selectivului

O preocupare a RER Ecologic Service de-a lungul anului a fost ca cetăţenii să cunoască regulile colectării selective şi să le respecte, adică să arunce deşeurile menajere separat de cele reciclabile - hârtie, carton, PET, plastic, metale, aluminiu, sticlă. Pentru asta, RER Ecologic Service a distribuit gratuit orădenilor care locuiesc la case, în două rânduri, câte 17.600 de saci galbeni. La asociaţiile de proprietari, societatea a schimbat containerele cu capac galben, destinate fracţiei uscate (deşeurilor reciclabile), cu recipiente complet galbene, care în acest fel să iasă mai uşor în evidenţă.

Tot pentru reuşita acestui sistem, în primăvară Primăria, RER Ecologic Service şi administratorul depozitului de deşeuri, Eco Bihor, au derulat o amplă campanie menită să-i înveţe pe orădeni cum se colectează selectiv, prin scrisori semnate chiar de primarul Ilie Bolojan. Monitorizarea atentă a deşeurilor aruncate în fiecare sac şi container destinat fracţiei uscate, realizată în cadrul campaniei, a arătat că 20% din orădenii care stau la case colectează selectiv deşeurile, în timp ce printre asociaţiile de proprietari procentul este de doar 12%.

Servicii pentru toţi

În parteneriat cu Primăria, RER Ecologic Service a derulat în acest an şi două mari campanii de curăţenie generală, una de primăvară şi una de toamnă. Fiecare s-a întins pe durata a şase săptămâni, astfel că cetăţenii au avut timp berechet să scape de deşeurile voluminoase sau vegetale fără să plătească nimic. Alte campanii importante au fost cele de plantări: în total, RER Ecologic Service a sădit anul acesta 2.050 de puieţi, din care 1.450 în campania de toamnă.

Pe lângă toate acestea, conducerea societăţii a continuat modernizarea parcului auto, achiziţionând utilaje performante şi îngrijindu-se ca serviciile companiei să răspundă nevoilor tuturor orădenilor. Echipe diferite de cele care lucrează pe domeniul public al oraşului oferă acum servicii de îngrijire şi amenajare de grădini şi curţi, curăţenie în beciuri ori poduri şi chiar de mutări.

Conform cu strategia

Ce se va schimba anul viitor în curăţenia oraşului depinde exclusiv de strategia locală de salubritate, aflată acum în dezbatere publică pe site-ul Primăriei. După ce va fi aprobată de consilierii locali, strategia va dicta nevoile la care va trebui să răspundă operatorul de salubritate. Conducerea RER Ecologic Service şi-a stabilit însă un obiectiv clar: calitatea serviciilor trebuie să fie cel puţin la acelaşi nivel ca până acum şi trebuie continuat, împreună cu orădenii, efortul de colectare selectivă a deşeurilor, astfel încât oraşul să respecte obligaţiile europene privind reciclarea.

Căci, oricât efort ar depune muncitorii RER Ecologic Service, Oradea nu poate fi un oraş curat decât dacă fiecare orădean în parte îşi doreşte asta şi se poartă ca atare...