Pentru şefii cei mari ai Universităţii din Oradea, anul 2015 a fost unul mai bun decât precedentul. Conform propriilor declaraţii de avere, postate pe site-ul instituţiei cu întârziere faţă de termenul prevăzut de lege de 15 iunie, rectorul Constantin Bungău, mai mulţi prorectori, dar şi preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, au câştigat, în medie lunară, mai mulţi bani.

De cea mai spectaculoasă creştere a avut parte tocmai rectorul, care în 2015 a câştigat de la Universitate 123.614 lei numai din salarii, ceea ce înseamnă o medie lunară de 10.301 lei. În 2014, Bungău a avut un salariu mediu de 7.000 de lei. În plus, anul trecut, rectorul a mai câştigat 10.796 de lei la plata cu ora şi alţi 948 de lei din activitatea de cercetare.

Preşedintele Senatului universitar, Sorin Curilă, a câştigat şi el mai bine anul trecut. Din activitate didactică şi cercetare, Curilă a primit 115.002 lei, în medie lunară 9.583 de lei, cu aproape 1.000 de lei mai mult decât în 2014, când a câştigat în medie 8.780 de lei.

Fostul prorector Ioan Gheorghe Ţara, care între timp nu se mai regăseşte în conducerea Universităţii, a câştigat şi el mai bine anul trecut decât în 2014. Concret, Ţara, în prezent consilier judeţean din partea PSD, a câştigat la Universitate, în medie lunară, 14.267 de lei, în timp ce în urmă cu doi ani ducea acasă 12.800 de lei pe lună.

Prorectorul Marcel Roşca a câştigat şi el mai bine, dar nu cu o diferenţă semnificativă: în 2015, a fost plătit în medie lunară cu 11.415, iar în 2014 cu 11.290 de lei.

Prorectorul Marcela Prada este singurul care în 2015 a câştigat bani mai puţini: 8.005 în medie lunară, faţă de 8.784 în 2014.

De cealaltă parte, prorectorul Eugen Macocian a câştigat în medie lunară în 2015 suma de 9.288 de lei. Acesta a avut un salariu mai mare decât în anul precedent, însă este prorector al Universităţii doar din noiembrie 2014.

Fostul prorector Simona Trip, care a făcut parte din echipa de conducere a Universităţii până în acest an, nu are încă publicată declaraţia de avere pe site-ul Universităţii. 

Documentele postate pmai arată că unii decani orădeni au câştigat chiar mult mai bine decât rectorul sau prorectorii. Sanda Filip, şefa Facultăţii de Ştiinţe, a obţinut în 2015 din salarii şi cercetare, 171.366 de lei, adică în medie lunară 14.280 de lei.

Fostul decan al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Teodor Leuca, a avut un salariu mediu lunar de 9.733 de lei, iar decanul Ioan Horga, de la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării de 9.064 de lei.

Agneta Marcu, fost decan al Facultăţii de Arte, a avut câştigat, la rândul ei, în medie lunară 8.934 de lei, clasamentul fiind continuat de decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, Alexandru Pele, cu un venit lunar mediu de 8.193 de lei.

Decanul Facultăţii de Litere, Teodor Mateoc, a câştigat în medie lunară 7.946 de lei, iar cel de la Protecţia Mediului, Ioan Chereji, 7.756 de lei. Următorul în top este şeful Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Dumitru Megheşan, cu un salariu mediu lunar de 7.385 de lei, mai mult decât fosta decăniţă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Adriana Giurgiu, care a câştigat în medie lunară 7.059 de lei.

Decanul Facultăţii de Drept, Valentin Mirişan, a avut un salariu mediu lunar de 6.990 de lei, iar fostul şef al Facultăţii de Medicină şi Farmacie, în prezent prodecan, Florian Bodog, a avut un salariu mediu de universitar în valoare de 6.235 de lei lunar. În fine, cel mai mic salariu l-a avut decanul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial, Gabriel Bendea, care a câştigat în medie lunară 4.479 de lei.

De precizat însă că doi foşti decani, care anul trecut erau în funcţii, Floare Chipea de la Ştiinţe Socio-Umane şi Aurora Mancia de la Construcţii şi Arhitectură, nu au încă declaraţiile de avere pe site-ul Universităţii.

Fosta directoare a Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat, Alina Bădulescu, în prezent decană a Facultăţii de Ştiinţe Economice, a câştigat anul trecut în medie lunară 11.100 de lei, directorul general administrativ al Universităţii, Andrei Krausz, a avut un salariu mediu de 5.219 lei pe lună, iar directoarea economică a instituţiei, Crina Gherlea, a câştigat în medie lunară 3.403 lei.