Un angajat al Televiziunii Române a murit, sâmbătă după-amiază, după ce s-a aruncat de pe clădirea turn în care funcţionează instituţia media, informează News.ro. 

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei, dar şi poliţişti. Fiind vorba despre o moarte suspectă, poliţia a deschis dosar penal. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri – Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă, notează Libertatea.ro.

Bărbatul avea 48 de ani, se afla în timpul programului şi lucra ca şofer la Departamentul Sport.

Reprezentanţii televiziunii publice au făcut un scurt anunţ legat de tragicul incident. "Anunţăm cu regret şi cu mare tristeţe că unul dintre colegii din Televiziunea Română şi-a luat viaţa într-un mod dramatic. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente atât de tragice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al TVR.

"Confirm decesul colegului nostru, este o tragedie fără margini. Condoleanţe familiei îndoliate!", a transmis Dorin Chioţea, noul şef al Sportului din TVR.