Unul dintre lucrătorii punctului de frontieră de la Moraviţa, aflat în arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi asociere la un grup infracţional organizat, susţine că în afacerea şpăgilor colectate din vămi sunt două personaje care au statut de „regină". Într-o scrisoare transmisă din arestul Poliţiei, publicată de Cotidianul.ro, el i-a indicat pe şeful ANAF şi pe comandantul Poliţiei de Frontieră Române că ar beneficia de sumele de bani strânse din punctele de frontieră.

„Se tot vorbeşte că vor să ajungă la regină. Păi sunt două. La vamă regina e Blejnar, iar la Poliţia de Frontieră este chestorul Buda. Transporturile sumelor către Bucureşti se fac cu maşinile personale ale oamenilor de legătură, pentru că nu mai mergea cu avionul. Au fost dintre noi care au vrut să facă autodenunţ şi nu au fost lăsaţi", scrie fostul lucrător din Vama Moraviţa rutier.

El a înţeles abia după ce a fost ridicat de procurorii anticorupţie de ce un coleg de la Poliţia de Frontieră a refuzat să lucreze într-o tură în care se afla şi un ofiţer DGA, care lucra sub acoperire. Colegul despre care e vorba este agent al Poliţiei de Frontieră şi se numeşte Dora Chira.

Potrivit sursei citate, femeia avea un statut privilegiat în Vama Moraviţa, după ce le-a povestit colegilor, în mai multe rînduri, că se cunoaşte cu chestorul Ioan Buda şi că face dese drumuri la Bucureşti să se întâlnească cu acesta. Chestorul Buda a negat legătura, dar la ultima evaluare Schengen de la Moraviţa, petrecută în toamna anului trecut, agenta Chira a fost des văzută în preajma chestorului Buda (vezi foto).

„De ce credeţi că nu a vrut agentul Dora Chira să meragă pe acea tură? Pentru că acolo era ofiţerul sub acoperire, în speţă agentul Vodă Cristian. De aici tragem concluzia că Buda ştia de acţiunea DNA şi şi-a retras oamenii", mai spune lucrătorul aflat în arestul poliţiei.

În afară de Chira, mai mulţi poliţişti de frontieră, cu grad de ofiţer, au fost detaşaţi de la Moraviţa ori au fost mutaţi în turele în care nu au operat investigatorii sub acoperire. Acest lucru s-ar fi petrecut cu două luni înainte de reţinerea celor 44 de poliţişti, din ordinul direct al chestorului Buda, şeful Poliţiei de Frontieră Române.

Din arest, lucrătorul îl mai acuză pe ofiţerul sub acoperire Cristian Vodă că i-ar fi provocat şi instigat pe poliţiştii de frontieră la săvârşirea unor infracţiuni.

„Am fost provocaţi, manipulaţi şi intimidaţi de ofiţerul sub acoperire, care spunea că «am în spate Casa Poporului» şi că poate să mute din punct pe cine vrea. El lua banii de la ţigările care treceau cu acceptul lui, el fiind planificat în fiecare tură la supraveghere vamală, pentru a putea participa la controlul autovehiculelor împreună cu vameşii. Vodă făcea aceste lucruri deşi, prin lege, ofiţerul sub acoperire nu are voie să provoace, să participe sau să instige la săvârşirea unor infracţiuni", mai scrie lucrătorul de la Moraviţa, din arest.

După cum se ştie, chestorul Ioan Buda a fost şef al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea, funcţie din care a fost promovat la Bucureşti, ca şef al instituţiei, în octombrie 2009, de fostul ministru bihorean Vasile Blaga. Născut în 1964 în Maramureş, Buda a fost poliţist de frontieră, adjunct al şefului Poliţiei de Frontieră din Borş, iar din 2002 până în 2005 a deţinut şefia Biroului Coordonare, respectiv a Biroului Combaterea Traficului de Persoane din cadrul DPF Oradea.