Un autoturism Audi A8, cu valoare estimată de 40.000 de euro, a fost oprit şi indisponibilizat de poliţiştii de la punctul de trecere a frontierei Borş II, după ce s-a descoperit că maşina era căutată de autorităţile din Germania, fiind furată.

"În data de 21.04.2022, în Punctul Poliţiei de Frontieră Borş II, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Audi A8, model 2017, înmatriculat în Germania", a transmis, printr-un comunicat, comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea. 

Poliţiştii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în urma cărora au descoperit că autoturismul figurează în bazele de date "bun căutat pentru confiscare", alertă introdusă de către autorităţile din Germania, în urmă cu două săptămâni.

Maşina în valoare de 40.000 de euro a fost indisponibilizată la sediul ITPF Oradea. Poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!