Echipamentele OTL au fost din nou ţinta unor acte de vandalism. Reprezentanţii societăţii de transport public au anunţat, marţi, că automatul de bilete amplasat în staţia liniilor 11, 18 şi 22 din Bulevardul Ştefan cel Mare, pe sensul de intrare în oraş, a fost spart săptămâna trecută de o persoană neidentificată.

Vandalul a spart ecranul automatului, însă nu există semne că ar fi dorit să-l deschidă pentru a fura banii din interiorul acestuia. Potrivit OTL, care va suporta cheltuielile de reparaţii, costurile pentru înlocuirea ecranului sunt de circa 1.000 de euro.

Societatea de transport nu a precizat în ce dată va fi efectuată înlocuirea pentru ca automatul să poată fi folosit din nou.