Compania aeriană Air Algérie a anunţat joi că a pierdut contactul cu unul dintre avioanele sale, la 50 de minute după ce acesta a decolat din Ouagadougou, în Burkina Faso. Avionul era un MD83, aparţinând companiei spaniole Swiftair, şi avea la bord 116 de persoane, dintre care şase erau membri ai echipajului.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, este vorba de un avion MD83, care opera pentru compania Air Algerie şi care a decolat la ora 01.17 GMT (04.17 ora României) din Burkina Faso către Alger. Urma să aterizeze la ora 05.10 GMT (08.10 ora României), însă nu a mai ajuns la destinaţie.

Contactul cu aeronava a fost pierdut în spaţiul aerian al statului Mali, în apropiere de frontiera algeriană, informează un comunicat publicat pe site-ul companiei spaniole, preluat de Mediafax.

"Avionul era în apropierea frontierei algeriene când echipajului i s-a cerut să devieze de la rută din cauza vizibilităţii reduse şi pentru a evita riscul unei coliziuni cu un alt avion ce asigura legătura între Alger şi Bamako", a adăugat sursa citată, precizând că "Semnalul a fost pierdut după schimbarea direcţiei".

Deocamdată nu se ştie ce s-a întâmplat cu aeronava, acest lucru urmând să fie stabilit de cercetările echipelor de urgenţă şi personalul companiei Swiftair.

În pofida unei intervenţii militare internaţionale în desfăşurare, situaţia este în continuare instabilă în nordul Mali, ocupat timp de mai multe luni, în 2012, de grupuri armate extremiste.

Potrivit site-ului său de Internet, Air Algérie asigură patru zboruri pe săptămână către Ouagadougou, dintre care unul pleacă, joia, din capitală.