Un avion al companiei HiSky care urma să ajungă la Oradea luni seară a fost întors de urgență pe Aeroportul Otopeni, din cauza unei probleme la motor.

Incidentul a fost anunțat pe Facebook de site-ul de specialitate BoardingPass, conform căruia aeronava de tip Airbusul A320 a decolat de la București spre Oradea, însă a revenit pe aeroportul de origine imediat după decolare.

„Piloții avionului, înmatriculat YR-BEE, au declarat urgență din cauza unei probleme tehnice apărute la motorul #1 (stânga) la câteva zeci de secunde după desprinderea de pe suprafața pistei. Airbusul A320 a decolat de la București la ora locală 18:47 și a aterizat, în siguranță, pe același aeroport la ora locală 19:05”, explică BoardingPass, publicând și o hartă cu traseul aeronavei.

G4Media.ro arată, citând surse, că „în aeronavă s-a aflat și primarul din Oradea, Florin Birta”.

DigiFM a precizat că pasagerii avionului au fost nevoiți să înnopteze la București.

În acest context, și cursa care urma să plece marți dimineață de la Oradea la ora 6.30 a fost anulată.

De altfel, pasagerii acesteia au fost anunțați de anulare în cursul serii de luni de către reprezentanți ai HiSky, însă, cu toate li s-a promis că vor primi bilete pentru a pleca spre Capitală la bordul unui alt avion, zbor operat de Anima Wings, programat pentru ora 8.45, nu toți l-au și primit, astfel că aceștia au fost nevoiți să își cumpere singuri biletele.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!