Aproape o sută de români, pasageri într-un avion Blue Air care a decolat joi din Bacău, au trăit momente de groază după ce aeronava a fost aproape să se prăbuşească în mare.
Pasagerii au povestit, pentru presa din Bucureşti, că avionul Boeing 737 a fost afectat serios de turbulenţe şi de o furtună puternică, a avut probleme mari de stabilitate. Din acest motiv, comandantul a decis să nu aterizeze la Catania, destinaţia sa, ci pe o pistă din Palermo.
O femeie care se afla la bordul avionului a relatat, pentru adevarul.ro, că aeronava a pierdut altitudine şi s-a înclinat pe partea dreaptă, îndreptându-se brusc spre mare. Bagajele s-au răsturnat peste pasageri şi panica s-a instalat imediat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Zborul OB 2945 a decolat joi, la ora 8,50, din Bacău, cu destinaţia Sicilia. În jurul orei 10.15, în timp ce suvorla Marea Mediteraneană între peninsula italică şi Sicilia, avionul a fost afectat serios de turbulenţe şi de o furtună puternică şi a avut probleme mari de stabilitate.
Reacţia Blue Air
"Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, zborul Blue Air 0B2945 care a decolat, astăzi, de la Bacău cu destinaţia Catania a fost nevoit să realizeze o oprire pe aeroportul de rezervă Palermo, unde cei 126 de pasageri şi cei 6 membri ai echipajului au aterizat în siguranţă. Cauza exactă în urma căreia aeronava Boeing 737 a fost nevoită să-şi întrerupă cursa a fost, în principal, vântul puternic în rafale cu fenomenul de forfecare, cât şi turbulenţele severe în apropierea aeroportului", se arată într-un comunicat Blue Air, citat de news.ro.
Totodată, compania a ţinut să puncteze câteva aspecte cu privire la acest incident, specificând clar că în niciun moment zborului, siguranţa pasagerilor şi a echipajului nu a fost pusă în pericol.
"Aeronava nu a fost şi nu a declarat aterizare de urgenţă / stare de urgenţă / situaţie de urgenţă. Apropierea în vederea aterizării la Catania s-a desfăşurat conform procedurilor standard, fără nicio deviere, iar comandantul, experimentând condiţiile meteo nefavorabile, a decis întreruperea procedurii de aterizare şi redirecţionarea spre aeroportul de rezervă Palermo. Aeronava este în stare tehnică optimă pentru zbor şi nu a experimentat niciun fel de defect tehnic sau de altă natură în timpul zborului sau al aterizării. În acest moment, aeronava este în cursă, cu pasagerii care aveau cursă de la Catania spre Bacău", a mai transmis Blue Air.