Un avion Airbus 320 al comapniei EgyptAir, care făcea legătura între Paris şi Cairo, a dispărut joi dimineaţă de pe radar. Aeronava avea la bord 56 de pasageri şi 10 membri ai echipajului. Printre pasageri ar fi şi doi bebeluşi şi un copil.

Contactul cu avionul s-a pierdut cu 20 de minute înainte de aterizare, când acesta era la 50-65 km nord de coastele egiptene şi zbura la 11.200 metri altitudine. Potrivit companiei, avionul era fabricat în 2003, iar căpitanul avea 6.275 de ore de zbor.

Un purtător de cuvânt al agenţiei egiptene pentru aviaţie civile a declarat pentru Associated Press că, cel mai probabil, avionul a căzut în mare.

Autorităţile au început căutarea avionului deasupra Mării Mediterane.

UPDATE:

La orele prânzului, nave şi avioane greceşti şi egiptene căutau încă rămăşiţele aeronavei EgyptAir. Specialiştii sunt convinşi că avionul s-a prăbuşit, însă nu au indicii despre motivele care ar fi putut duce la această tragedie.

Premierul egiptean, Sherif Ismail, a spus la rândul său că este prea devreme pentru a spune dacă avionul a avut o problemă tehnică sau dacă un atac terorist a cauzat prăbuşirea acestuia.