Un adolescent de 15 ani și-a pierdut o mână, luni, în timpul confruntărilor dintre elevi și forțele de ordine din orașul francez Lens, pe fondul unui val de proteste care afectează de mai multe săptămâni liceele din Franța. Sute de școli sunt închise total sau parțial, iar mișcarea, pornită din zonele defavorizate din jurul Parisului, s-a extins la nivel național.

Incidentul grav s-a produs în fața liceului profesional Auguste Béhal din Lens, unde se adunaseră aproximativ 200-250 de tineri.

Potrivit presei franceze, adolescentul ar fi ridicat de pe jos o grenadă de dispersare folosită de poliție, aparent cu intenția de a o arunca înapoi spre forțele de ordine, iar aceasta a explodat.

Procurorul Étienne Thieffry a confirmat că tânărul, în vârstă de 15 ani, și-a pierdut mâna, dar că viața sa nu este în pericol. El a fost transportat la un spital din Lille, unde poate beneficia de îngrijiri specializate.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele incidentului. Presa franceză a relatat că investigația vizează violențe care au provocat o infirmitate permanentă. Reuters notează, de asemenea, că adolescentul ar fi fost rănit după ce a ridicat o grenadă folosită de poliție.

Sute de licee închise

Incidentul are loc în timp ce Franța se confruntă cu una dintre cele mai ample mișcări de protest ale liceenilor din ultimii ani.

Luni, între 400 și 500 dintre cele aproximativ 3.700 de licee din țară au fost închise total sau parțial din cauza blocadelor și a manifestațiilor. În ultimele săptămâni, acțiuni de protest au fost semnalate la peste 1.200 de unități de învățământ din întreaga țară.

Mișcarea a fost însoțită și de violențe. În mai multe orașe au fost incendiate pubele sau mobilier urban, au fost vandalizate școli, iar protestatarii s-au confruntat cu poliția. Peste 5.000 de persoane, în majoritate adolescenți, au fost arestate de la începutul manifestațiilor.

De ce protestează elevii

La originea manifestațiilor se află nemulțumirile legate de condițiile din școlile publice franceze.

Elevii reclamă clase prea aglomerate, lipsa profesorilor și clădiri școlare degradate și susțin că problemele sunt rezultatul unor ani de subfinanțare a educației. Protestele au pornit în special din suburbii mai sărace ale Parisului, precum Seine-Saint-Denis, unde lipsa cadrelor didactice și infrastructura precară sunt probleme vechi.


(foto: Wikimedia Commons)

Unii liceeni reclamă inclusiv faptul că ajung să se pregătească pentru examene fără să fi avut profesori la toate disciplinele.

O altă nemulțumire este legată de ceea ce protestatarii consideră a fi distribuirea inegală a resurselor pentru educație. Elevii și organizațiile care îi susțin afirmă că școlile din comunitățile sărace sunt mai afectate de lipsurile din sistem decât cele din zonele prospere.

Tensiunile au crescut și în contextul proiectului de buget pentru 2027, prin care Guvernul francez încearcă să reducă deficitul bugetar prin economii masive. Executivul intenționează să facă economii de zeci de miliarde de euro, într-o perioadă în care profesorii și elevii cer, dimpotrivă, mai multe resurse pentru școli.

Profesorii și sindicatele s-au alăturat în mai multe rânduri protestelor, reclamând la rândul lor lipsa de personal și finanțarea insuficientă.

Guvernul cere încetarea violențelor

Autoritățile franceze au recunoscut că există probleme în sistemul de educație, însă au condamnat blocarea școlilor și actele de violență.

Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a avertizat că protestele riscă să scape de sub control și le-a cerut elevilor să manifesteze pașnic. Autoritățile susțin că în unele confruntări s-au infiltrat persoane interesate mai degrabă de provocarea unor violențe decât de revendicările elevilor.

Mișcarea urmează să continue, organizațiile elevilor anunțând pentru marți o nouă zi națională de manifestații.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!