Un băieţel în vârstă de 11 ani din Iaşi le oferă italienilor o imagine mult mai luminoasă a românilor şi a României, decât neîncetatele ştiri cu delicvenţi şi cerşetori. Ştefan Atirgoviţoaie a câştigat, sâmbătă, concursul televizat "Ti Lascio una Canzone", de pe primul canal al televiziunii publice italiene. El a cucerit atât publicul, cât şi criticii, care nu i-au putut găsi decât un reproş - numele de familie, greu de pronunţat.

Concursul "Ti Lascio una Canzone", care a debutat în 2008, este practic o întrecere a celor mai iubite cântece din istoria muzicii uşoare italiene. Interpretarea lor este încredinţată unor copii între 7 şi 12 ani. Competiţia are zece etape preliminare, dintre care tânărul român a câştigat, anul acesta, două, cu melodiile "Profeta non saro'", din repertoriul lui Demis Roussos, şi "Canzone per te", a lui Sergio Endrigo.

Pentru finală, Ştefan a interpretat, din nou, "Profeta non saro'", care a primit cele mai multe voturi ale telespectatorilor. După însumarea notelor acordate de juriu şi de publicul din sală, melodia susţinută de român s-a situat în fruntea clasamentului final.

Elev în clasa a cincea la Colegiul Naţional Octav Băncilă din Iaşi, Ştefan Atirgoviţoaie este bine cunoscut de publicul italian, în pofida vârstei destul de fragede. El participă la concursuri din Peninsulă încă din 2008 iar anul acesta a cucerit prestigiosul trofeu "Sanremo Junior". Acesta s-a adăugat unei impresionante colecţii de premii naţionale şi străine. Interesant este că, la colegiu, Ştefan nu studiază canto, ci pianul.

Nu este pentru prima dată când românii se evidenţiază la concursul "Ti Lascio una Canzone". Anul trecut, premiul juriului i-a revenit Mădălinei Lefter.

Ştefan a mers la concurs împreună cu mama sa, tatăl rămânând acasă şi urmărind la televizor evoluţia copilului său. Bărbatul spune că a avut mari emoţii, dar că se aştepta la un rezultat bun întrucât băiatul era pregătit foarte bine.

În ultimele zece săptămâni, Ştefan a făcut naveta Iaşi-Roma. Luni, marţi şi miercuri mergea la şcoală, iar joi lua avionul spre Italia. Tatăl lui mergea la cursuri, îi lua temele şi i le trimitea pe e-mail.

"M-am bucurat, dar am avut mari emoţii. Am stat în faţa televizorului, el fiind însoţit în Italia doar de mama lui. De altfel, în ultimele zece săptămâni Ştefan a făcut naveta Iaşi-Roma. Luni, marţi şi miercuri era la şcoală în Iaşi, iar joi lua avionul spre Roma. Cât lipsea de la cursuri, eu mergeam la şcoală şi îi luam temele, apoi i le trimiteam pe e-mail. Nu a vrut să rămână în urmă", a declarat, duminică, pentru Mediafax, Florin Atârgoviţoaie, tatăl lui Ştefan.