De-a lungul timpului, specialiştii orădeni de la Centrul de Protezare şi Ortezare Theranova au pus pe picioare zeci de persoane, fundaţia Theranova suportând de multe ori costurile procedurilor.

Unul dintre beneficiarii activităţii umanitare desfăşurate de centrul orădean este un băiat în vârstă de 10 ani din judeţul Timiş. Acesta a trimis pe adresa redacţiei un mesaj de mulţumire adresat lui Jaco du Plessis, preşedintele Theranova.

"De la vârsta de doi ani, medicii m-au diagnosticat cu autism sever, dar din octombrie 2010 nu mai puteam merge şi îmi trebuiau neapărat orteze pentru ambele picioare", povesteşte Marius Teodor Burlacu.

Băiatul mai spune că familia lui nu putea să stângă bani într-un timp atât de scurt pentru a-i asigura ortezele, iar boala de care suferă se agrava foarte rapid. Aşadar, după ce au apelaz la mai multe fundaţii, au găsit ajutorul dorit la cea condusă de Jaco du Plessis. Mama mea, pentru că tata m-a părăsit în 2006, nu avea bani să-mi cumpere orteze. Am cerut ajutor umanitar la mai multe fundatii si l-am primit de la fundatia Theranova din Oradea", scrie Marius în mesaj.

Astfel că, timp de două zile, Marius împreună cu familia lui a fost cazată la Centrul de Protezare şi Ortezare Theranova, iar băiatul a primit ortezele de care avea atâta nevoie gratuit. "Acum boala nu mai înaintează şi pot merge la şcoală. Nu mai rămân imobilizat la pat", a scris micuţul. Astfel că, Marius le mulţumeşte binefăcătorilor săi de la Theranova, dar şi Fundaţiei Piticot tot din Oradea.