Un bihorean acuză că a fost bătut de jandarmi la Waves Festival, desfăşurat weekendul trecut la Ştrandul cu Valuri din Băile 1 Mai. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a depus o plângere la sediul Jandarmeriei Bihor, iar conducerea instituţiei a dispus cercetări interne.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1, chiar la intrarea în perimetrul festivalului.

„Nu am căutat scandal”

Dan Mihuţa - care se prezintă ca masterand în Oradea, muncitor în domeniul hotelier şi angajat remote pentru o firmă din Belgia - a reclamat BIHOREANULUI că s-a dus la Waves alături de un prieten pentru a se distra, dar acolo a fost agresat de jandarmi, după ce a încercat să iasă din perimetrul festivalului pe la intrarea principală, lucru care era nepermis. 

La Waves, organizatorii au stabilit că petrecăreții intră în zona festivalului pe la poarta principală a Ștrandului cu Valuri și ies prin zona parcării din spate.

Tânărul, originar din Sânmartin, spune că nu a ştiut acest lucru, ba mai mult, cu o seară înainte, intrase şi ieşise din festival prin acelaşi loc, adică pe poarta principală a ștrandului. 

Însă în noaptea de sâmbătă spre duminică, când a vrut să iasă - reclamă bărbatul - a fost oprit de un agent al firmei de pază angajate de organizatori, care l-ar fi împins. „Eu i-am spus că mă grăbesc pentru că trebuie să ajung acasă, pentru că următoarea zi dimineaţa trebuia să fiu la muncă, iar unul dintre agenţii de la pază m-a împins, iar eu am întrebat «De ce p... mea mă împingi?». Atunci, un coleg de-ai lui, probabil ceva şef, care era îmbrăcat în tricou alb, a vrut să mă lovească, iar doi jandarmi care stăteau pe gardurile din zona de acces l-au blocat", a spus Mihuţa.

„Nu am căutat scandal, am vrut doar să ies”, susține bărbatul.

În spatele dubei

După ce, inițial, jandarmii ar fi încercat să aplaneze conflictul, victima acuză că, apoi, oamenii legii l-ar fi luat pe sus, l-ar fi dus în spatele dubei de Jandarmerie, unde patru militari l-ar fi pus la pământ şi l-ar fi lovit cu picioarele.

„M-au aruncat pe jos ca pe un sac de cartofi, de la un metru şi ceva şi m-au bătut cu picioarele, pumnii, după care mi-au pus cătuşele şi m-au legitimat. Mi-au luat telefonul şi nu au vrut să mi-l dea înapoi, să sun la poliţie sau pe avocatul meu. Nu am vorbit urât cu ei, nici nu am apucat să le adresez injurii, că m-au luat pe sus şi m-au bătut", a adăugat tânărul.

El a încercat să filmeze interacțiunea cu jandarmii. Un video scurt arată că aceștia au încercat să-l oprească din a filma. Ulterior, reclamă Dan Mihuța, jandarmii i-au luat telefonul, returnându-i-l abia mai târziu. 

Bărbatul - care ulterior incidentului s-a dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Județean din Oradea, unde medicii i-au administrat medicamente analgezice pentru că acuza dureri şi respiraţie greoaie - îi mai acuză pe jandarmi că l-au blamat public că a consumat droguri şi alcool.

„M-au acuzat public că sunt beat şi drogat. Eu am fost luni la Medicină Legală Bihor şi am cerut să mi se facă test anti-drog, iar rezultatele probelor de sânge şi de urină recoltate au ieşit negative. Şi dacă aş fi fost băut, nu ştiu care este problema, pentru că am fost la festival, nu la piaţă, să cumpăr roşii", a spus Dan Mihuța, precizând că a consumat câteva pahare de vin în timpul zilei, dar la festival a băut doar apă plată.

Certificatul medico-legal arată că tânărul a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijire medicală şi că prezenta leziuni pe corp care „s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi cădere pe plan dur cu suprafaţă rugoasă”.


În imaginile transmise BIHOREANULUI se vede că acesta a suferit mai multe leziuni, aparent minore, pe corp.

Anchetă internă

Dan Mihuţa a reclamat luni situația și Inspectoratului de Jandarmi Bihor, depunând o petiție în acest sens. „Vreau să mi se facă dreptate! (n.r. - Să fiu) Ciomăgit de jandarmi la Waves Festival, aşa ceva nu mi se pare normal. Mi-au zis că am opus rezistenţă. M-am dus la festival să mă distrez şi l-am încheiat cu încasat de bătaie", s-a plâns acesta. 

Bărbatul mai spune că nu îşi doreşte muşamalizarea cazului, considerând că are motive să se teamă de asta. El povestește că, luni, în sala în care el a scris petiția, a apărut și unul dintre jandarmii care l-ar fi bătut. „Când l-am văzut, l-am întrebat dacă a venit să mă intimideze, iar el a zis că a venit la antrenament. Dar ce cauţi tu în sala de declaraţii, dacă ai venit la antrenament?", spune Mihuţa. 

Chestionaţi pe BIHOREANUL pe marginea cazului, reprezentanții Jandarmeriei Bihor au transmis că, în acea noapte, bărbatul a fost recalcitrant şi că jandarmii au intervenit conform prevederilor legale, pentru a-l imobiliza şi încătuşa.

„Persoana în cauză devenise recalcitrantă, angajându-se într-o altercaţie cu personalul responsabil de accesul în incinta festivalului. Având în vedere încălcarea în mod flagrant a prevederilor legale, jandarmii au intervenit, imobilizându-l şi încătuşându-l, iar ulterior acesta a fost sancţionat contravenţional", a transmis sublocotenent Anca Secară, purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Bihor, fără a face vreo mențiune referitoare la agresiunea acuzată de bărbat. 

Totuși, având în vedere reclamația oficială a bărbatului din Sânmartin, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor urmează să fie făcute verificări cu privire la incident. Astfel, urmează ca „aspectele sesizate să fie verificate, iar rezultatul să fie comunicat petentului în termenul legal”.

Amendat că a „provocat scandal” 

În urma incidentului, bărbatul s-a ales cu amendă în valoare de 900 de lei pentru „încălcarea a 3 articole din Legea 61/1991, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de ordine sau a regulilor stabilite pentru buna desfăşurare a manifestărilor cultural-sportive, pentru provocarea de scandal în locuri publice şi pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare”, a mai transmis Inspectoratul de Jandarmi.

Waves Festival s-a desfăşurat între 12 şi 14 iulie, atrăgând mii de participanţi la Băile 1 Mai pentru trei zile de muzică şi distracţie. Printre artiştii invitaţi s-au numărat Tujamo, La Familia, Grasu XXL sau Erika Isac. Mai mulți jandarmi au fost acolo pe perioada evenimentului.

Într-o postare pe Facebook, reprezentanții Jandarmeriei Bihor au transmis că festivalul s-a încheiat „fără incidente majore de tulburare a ordinii publice”.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!