Un bărbat în vârstă de 79 de ani din oraşul Beiuş a fost salvat de pompierii militari, după ce acesta a căzut în propria locuinţă şi nu s-a mai putut ridica.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, o rudă a bărbatului a sunat la 112 miercuri după-masă, în jurul orei 17.10,  spunând că acesta nu a mai răspuns la telefon de trei zile.

"Pentru salvarea septuagenarului, la adresa indicată au fost mobilizaţi imediat pompierii Secţiei Beiuş, cu o autospecială de intervenţie şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii. Utilizând autospeciala de lucru la înălţime, pompierii au pătruns, prin balcon, în apartamentul indicat de apelant, găsindu-l pe proprietar căzut în sufragerie, în imposibilitatea de a se ridica", se arată în comunicat.

Sursele BIHOREANULUI spun că bărbatul era slăbit şi că putea cu greu să vorbească.

Paramedicii i-au acordat bărbatului primul ajutor medical după care l-au transportat, pentru îngrijri suplimentare, la Spitalul Municipal din Beiuş.


În acest context, ISU Crişana le reaminteşte cetăţenilor de campania "Aveţi grijă de părinţii şi bunicii dumneavoastră!", insistând asupra măsurilor specifice de protecţie a persoanelor în etate şi a modalităţilor de diminuare a vulnerabilităţii acestora în faţa riscurilor la care sunt expuse.

Campania se adresează în mod special rudelor şi îngrijitorilor persoanelor vârstnice, cărora ISU le recomandă următoarele măsuri menite a-i proteja pe cei dragi:   

- Sunaţi-i cel puţin o dată pe zi şi asiguraţi-vă că păstrează un telefon în apropiere, pentru a putea apela 112 şi/sau un membru al familiei ori un vecin/prieten, în caz de necesitate!

- Preveniţi riscul de cădere, fixând covoarele/preşurile pe podea cu un suport cauciucat! 

- Plasaţi covoraşe de cauciuc în interiorul căzii pentru a preveni alunecarea, precum şi covoare antiderapante lângă cadă!

- Montaţi-le benzi led cu senzori de mişcare lângă pat şi pe traseul dinspre dormitor spre baie pentru a preveni căderile în timpul deplasărilor nocturne!

- Achiziţionaţi un sistem GPS prin care îi puteţi urmări dacă sunt dezorientaţi şi se rătăcesc sau un sistem de alarmă care vă va alerta dacă părăsesc un perimetru desemnat.

- Instalaţi detectoare de fum cu alarmă fonică şi luminoasă. Majoritatea incendiilor fatale apar atunci când oamenii dorm!

- Amenajaţi-le spaţiul astfel încât să se poată evacua cu uşurinţă, în caz de urgenţă! În cazul în care locuiesc într-o casă cu etaj, amenajaţi-le o cameră la parter, pentru a le facilita evacuarea!

- Pregătiţi-i! Simulaţi cu ei exerciţii de incendiu pentru a vă asigura că ştiu ce să facă în cazul unui incendiu la domiciliu!

- Conştientizaţi-i cu privire la riscul utilizării lumânărilor şi de importanţa supravegherii acestora. Oferiţi-le alternativa lumânărilor şi candelelor electrice!

- Asiguraţi-vă că pot deschide toate uşile şi ferestrele din casă: încuietorile ar trebui să se deschidă uşor din interior!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!