Un bărbat în vârstă de 70 de ani din localitatea Lunca şi-a pierdut viaţa marţi dimineaţă, după ce locuinţa sa a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost anunţat la 112 în jurul orei 07:45, apelantul semnalând că "proprietarul ar putea fi prins în interior"
Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii ISU Bihor la faţa locului au fost mobilizate rapid echipe de intervenţie de la Staţia Ştei, care au ajuns cu două autospeciale de stingere, ambulanţa SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
" Ajunşi la faţa locului, pompierii militari au procedat simultan la căutarea eventualei victime, la localizarea şi lichidarea incendiului, care se manifesta violent şi generalizat în interiorul dormitorului, respectiv la protecţia celorlalte camere ale casei construite pe două niveluri", se mai arată în comunicatul ISU Bihor semnat de lt. col. Camelia Roşca, purtătoarea de cuvânt a instituţiei.
Focul a fost stins în 10 minute, însă pentru proprietar salvatorii nu au mai putut face nimic.
"Din nefericire, în interiorul dormitorului, pompierii au găsit trupul carbonizat al proprietarului", au precizat reprezentanţii ISU Bihor.
Cercetările preliminare efectuate la faţa locului au arătat că incendiul a fost cauzat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
Flăcările au fost limitate la camera unde s-au manifestat iniţial, evitându-se extinderea lor la restul casei construite pe două niveluri.
Pompierii bihoreni atrag atenţia asupra pericolelor asociate folosirii sobelor şi mijloacelor de încălzire.
"Pentru preîntâmpinarea incendiilor provocate de mijloacele de încălzire, care, din nefericire, se pot solda, ca în acest caz, cu pierderi de vieţi omeneşti, recomandăm cetăţenilor respectarea următoarelor reguli şi măsuri", se arată în comunicatul ISU.
Printre recomandările autorităţilor se numără utilizarea sobelor doar cu uşiţa închisă, aşezarea unei tăviţe metalice în faţa acesteia pentru colectarea jarului, stingerea focului înainte de culcare sau de părăsirea locuinţei, şi interzicerea folosirii sobelor defecte ori nesupravegheate.