Un bărbat din Bihor a urcat luni seara cu un copil în brațe pe un stâlp de înaltă tensiune din localitatea Ortiteag, comuna Măgești, și a amenințat că se aruncă, scrie site-ul AlesdOnline.ro.

Potrivit aceleiași surse, pericolul ca persoanele cățărate pe stâlp să fie electrocutate a fost unul mare. 

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, printre care echipaje de poliție și un negociator.

Sursele BIHOREANULUI spun că bărbatul, un localnic în vârstă de 45 de ani, a fost convins întâi să lase copilul să fie coborât, iar apoi a coborât el însuși.

„Apelul prin care a fost semnalată situația a fost înregistrat la ora 19.11. La fața locului au fost trimise echipaje de Ordine Publică, echipaje de la secțiile de Poliție Rurală arondate, de la Poliția Aleșd, precum și un negociator de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Din fericire, situația a fost soluționată în foarte scurt timp și în mod favorabil”, a precizat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. 

Din câte se pare, copilul are abia un an și câteva luni și este chiar copilul bărbatului care a amenințat cu sinuciderea. Minorul a ajuns în grija altor membri ai familiei, iar bărbatul a fost internat forțat la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Oradea. 

Potrivit unor surse, se pare că bărbatul a vociferat despre mai multe probleme pe care nu i le-ar fi rezolvat primăria din comună. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!