Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este anchetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, după ce, la finalul săptămânii trecute, i-a aplicat lovituri nimicitoare unui alt bărbat, cei doi aflându-se într-o construcție improvizată de lângă satul Adoni, comuna Tarcea. 

Potrivit unei informări trimise joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, crima s-a petrecut pe 20 iulie, „pe fondul unui conflict spontan”. 

„Din mijloacele de probă administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în data de 20 iulie 2024, în timp ce se aflau la construcția improvizată care este situată în extravilanul localității Adoni, pe fondul unui conflict spontan, numitul D.A.I. i-a aplicat mai multe lovituri numitului K.B.G., lovituri ce au produs traumatisme toracice și cervicale cu fracturi costale multiple, unele cu volet costal, fractură de stern și laringe, hemotorace stâng, contuzie cord, care au condus la decesul victimei K.B.G”, se arată în comunicatul procurorilor. 

Pe 24 iulie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus, la cererea procurorilor, „arestarea preventivă a inculpatului D.A.I., pe o perioadă de 30 de zile”. Potrivit portalului instanțelor, numele celui arestat este Daroczi Alexandru Iosif. 

Comunicatul Parchetului nu prezintă alte detalii privind acest incident oribil petrecut în Bihor, nici măcar nu arată vârsta victimei. 

Potrivit unor surse ale BIHOREANULUI, victima lucra ca cioban la ferma de oi a autorului. Procurorii nu au transmis nici cine a găsit cadavrul sau dacă criminalul s-a predat sau a fost căutat și descoperit de anchetatori.

La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bihor.

UPDATE: 

După o solicitare de informații suplimentare, făcută în scris de BIHOREANUL, prim procuroarea Bianca Vulcan, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a transmis vineri că victima avea 61 de ani. Bărbatul lucra ca cioban la inculpat, a confirmat șefa Parchetului Bihor.

Cazul a fost semnalat la numărul 112 de o persoană care a descoperit cadavrul ciobanului. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!