Polițiștii din Salonta caută un bărbat în vârstă de 53 de ani, care a plecat voluntar de acasă în luna aprilie și nu s-a mai întors.

Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a transmis vineri că dispariția lui Farkas Iosif, din municipiul Salonta, a fost sesizată în aceeași zi, în jurul orei 11, așadar la câteva luni de la momentul în care bărbatul a decis să-și părăsească domiciliul.

Conform comunicatului, polițiștii au fost informați că bărbatul „a plecat voluntar de la domiciliu, în cursul lunii aprilie 2025, și nu a mai revenit”. 

Potrivit semnalmentelor furnizate, salontanul are 1,62 metri înălțime, aproximativ 50 de kilograme, constituție atletică, fața ovală, părul scurt, grizonat, ochi albaștri și poartă barbă. La momentul plecării era îmbrăcat cu blugi albaștri și geacă neagră.

Autoritățile fac apel la cetățeni: „Dacă l-ați văzut sau aveți informații despre această persoană, vă rugăm să contactați cea mai apropiată unitate de poliție sau să apelați gratuit numărul de urgență 112”, se arată în comunicatul IPJ Bihor.

Polițiștii subliniază că orice detaliu poate fi esențial pentru readucerea bărbatului în sânul familiei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!