Un bărbat în vârstă de 71 de ani din Italia, care a vizitat zilele trecute România, a fost confirmat cu coronavirus la Rimini.

G4media.ro scrie că, potrivit unui buletin medical comunicat de regiunea Emilia-Romagna, marţi, este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, cu domiciliul în Cattolica, provincia Rimini.

El a vizitat România în perioada 18-22 februarie, mergând la Craiova, unde a vizitat rudele soţiei sale românce şi a avut întâlniri de afaceri.

Potrivit publicaţiei Il Resto del Carlino, acesta este primul caz de infectare cu coronavirus din Rimini.

Digi24 a informat că italianul a vizitat România şi s-a întors în Italia weekendul trecut. În urma unor simptome asociate gripei, el a mers luni la camera de gardă a spitalului din Cattolica, iar de acolo a fost transportat la Rimini, unde s-a confirmat infectarea cu coronavirus.

Pacientul este internat în secţia de boli infecţioase a spitalului din Rimini, iar starea sa de sănătate nu îi pune viaţa în pericol, mai notează G4Media.ro.

Şapte oameni au murit în Italia, după ce s-au infectat cu coronavirus, au anunţat autorităţile din peninsulă. De asemenea, sunt 224 de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19.