Știrea inițială:

Un bărbat a ajuns la spital, după ce s-a răstunat cu tractorul într-o râpă. El a fost salvat de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana și SMURD, fiind transportat la spital în stare de conștiență.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în localitatea bihoreană Topa de Sus, conform unei scurte informări trimise luni de ISU Crișana.

„Sâmbătă, pompierii militari din cadrul Secției Beiuș au intervenit pe raza localității Topa de Sus din comuna Dobrești, pentru salvarea unui bărbat de 48 ani căzut într-o râpă în care s-a răsturnat cu tractorul”, se arată în comunicatul semnat de sergent major Alina Butaci, subofițer de informare și relații publice.

„Forțele de intervenție au extras persoana din râpă și au predat-o, în stare de conștiență, echipajului de Terapie Intensivă al SMURD Oradea, care i-a acordat îngrijirile medicale la fața locului, ulterior transportându-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Bihor”, mai precizează reprezentanta ISU. 

UPDATE:

Bărbatul, în vârstă de fapt de 47 de ani, a ajuns la spital cu multiple răni grave, în urma căderii.

El a fost transferat pe secția de Chirurgie, dar, din nefericire, a intrat în stop cardiac și a decedat duminică seara, a confirmat Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean din Oradea. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!