Primul incident consemnat duminică într-o secție de votare din Bihor s-a petrecut la Vadu Crișului, unde un bărbat a primit un avertisment de la polițiști, după ce a înjurat toate persoanele prezente în secția de votare din localitate.
Bărbatul este un vârstnic din comună, el având 81 de ani, dar nu se știe exact de ce era nemulțumit. Cert este că i-a jignit atât pe membrii secției de votare, cât și pe ceilalți alegători.
„Într-o secție de votare din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, un bărbat ar fi adresat expresii jignitoare la adresa persoanelor prezente, fiind sancționat contravențional potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu avertisment”, a declarat comisar-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor.
Potrivit acesteia, alte situații deosebite legate de scrutin nu au fost semnalate în Bihor.
Polițiștii bihoreni reamintesc că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție.