Micuţul Yuan Yuan s-a născut cu o tumoră, ceva mai mare decât un măr, care crescuse în vârful capului său. "Când am făcut ecografie, medicii mi-au spus că este o excrescenţă lipită de capul micuţului meu şi m-au sfătuit să fac avort, însă eu nicio clipă nu m-am gândit la asta", a spus mama copilului. "Fiul meu s-a născut cu două capete! Asta am crezut atunci când l-am văzut prima dată", a declarat şi tatăl lui Yuan Yuan.

Pentru că era foarte mic şi nu putea supravieţui unei operaţii atât de dificile, părinţii micuţului au trebuit să aştepte câteva luni până când tumora a putut fi extirpată. Părinţii au căutat cu disperare o echipă de medici care să efectueze operaţia şi în luna august, o echipă de medici s-a decis să rişte şi să îndepărteze tumora care apăsa pe capul copilului.

După o operaţie care a durat mai mult de 3 ore, medicii au reuşit să înlăture excrescenţa. Aceasta cântărea un kilogram.