Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea a anunţat că, miercuri seară, după ora 22, poliţiştii de la punctul de trecere din Borş au descoperit o maşină marca Mercedes Benz, căutată în Franţa.

Autoturismul, clasa E, era adus pe o autoutilitară marca Volkswagen, condusă de Pavel C., în vârstă de 34 de ani, din comuna Nojorid. "Având suspiciuni asupra legalităţii documentelor autoturismului de pe platformă, poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat verificări în bazele de date stabilindu-se că autoturismul figurează ca "bun căutat în vederea confiscării", alertă emisă, de autorităţile franceze, la data de 02.02.2015", se arată în informarea ITPF Oradea.

Potrivit reprezentanţilor ITPF Oradea, şoferul a declarat că nu ştia că maşina pe care o transportă este căutată de autorităţile franceze.

Mercedesul, în valoare de aproximativ 15.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, iar şoferului i-au fost întocmite actele de urmărire penală pentru infracţiunea de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.